Despre golurile din sistem

569
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

După regimul special de muncă în pandemie e pe cale să dispară o „meserie”: cea de prezenţă la serviciu. Colateral, a fost eliminată şi una din misiunile fundamentale ale şcolii de model sovietic: cea de a-i ţine pe copii sub supraveghere atâta timp cât părinţii sunt la serviciu. Aceste funcţii, de figuraţie doar pentru a fi prezent (ca la apelul de seară din armată sau închisoare), făceau parte din arsenalul sistemului socialist: nimeni să nu umble brambura. Să nu existe şomaj şi vagabondaj, oamenii să fie obligaţi (sic!) „să înveţe” ori „să lucreze”, ca scop în sine. Cu ce efect? Cu ce randament? astea deja nu mai contau.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Dacă virusul (microscopic, dar cu pretenţii globaliste), cu toată suita ce îl acompaniază (multele şi ineficientele „carantine”; limitarea liberei circulaţii; lucrul „de acasă” şi învăţarea on line; prăbuşirea reţelelor de mărfuri şi servicii şi a unor întregi industrii construite pe fluxurile de oameni etc.), ar avea o cauză raţională sau ar fi o „pedeapsă”, fie şi nedreaptă; dacă toate ar fi un semn, care ar fi acesta? Şi care este marele şi adevăratul pericol?

La suprafaţă stă criza sistemului de ocrotire a sănătăţii şi, ca remediu al disperării, limitarea contactelor directe şi a circulaţiei. Dar adevăratele pericole se pare că sunt altundeva. Demonii care ne schimbă atât de radical viaţa, de fapt, ne atrag în mocirla lenei, în mlaştina odihnitoare a unei eterne vacanţe, a autosuficienţei şi a apatiei.

Nu mai aşteptăm decât minuni, decât noroc, ploi la timp şi soare aşijderi. Suntem convinşi că nimic nu mai depinde de noi, deşi lumea bună demonstrează că, dimpotrivă, numai de noi depind toate: şi succesul dobândit şi norocul aparent nemeritat. Toate câte (ni) se întâmplă sunt, ca orice situaţie de forţă majoră, un test pentru noi şi pentru tot sistemul. Testând condiţiile extreme de viaţă, Roald Amundsen, omul care ne-a descoperit Polul Sud, spunea că norocul şi izbânda sunt de partea celui care – simplu de tot! – are toate lucrurile bine puse la punct. Altfel spus: care nu are goluri în sistem.

La noi, situaţia excepţională demonstrează tocmai inconsistenţa sistemului. Au dispărut (să fi emigrat toţi?) profesioniştii. Au rămas panicarzii şi cârpacii (premierul şi primarul capitalei sunt specimenele exponenţiale). Lumea e un ghem de frică, iritare, răutate. Protagoniştii ştirilor de azi, „eroii zilei” nu mai sunt performerii, „olimpicii”, bunii manageri, ci serviciile de urgenţă: pompierii, poliţiştii, medicii, serviciile de intervenţii/ reparaţii. Şi: mulţi, foarte mulţi, cârpaci de moment. Dovadă că mecanismul nu e funcţional, că se rupe şi se prăbuşeşte zilnic.

Or eroii apar acolo unde sistemul nu funcţionează, unde cineva nu şi-a îndeplinit caietul de sarcini. Iar noi refuzăm insistent alternativele radicale, afişând modelele (etice, politice, economice) vechi, de care ne pare rău să ne despărţim.

Civilizaţia de azi s-a alimentat din experienţa altor civilizaţii. Şi-a luat modelele din cărţi. Consecutiv, dacă ceva se clatină în construcţie, e pentru că biblioteca ce a creat-o nu a avut un sistem perfect. Imperfecţiunile lumii sunt golurile din bibliotecă. Îmi amintesc de o explicaţie a lui Denis de Rougemont privind originea Diavolului (le recomand ateiştilor militanţi să se calmeze, e vorba de comentariul unui filosof, nu al unui teolog – şi, apropo, unul dintre autorii ideii de federalism european).

Unul dintre motivele pentru care treburile merg tot mai rău în lume este faptul că ne e frică să privim în faţă adevăratele cauze ale răului. […] Diavolul este antimodelul prin excelenţă, esenţa sa fiind tocmai deghizarea, uzurparea aparenţelor, forţarea neruşinată sau subtilă a nuanţelor – pe scurt, arta de a face formele să mintă”. Dacă tot ce există, explica filosoful, e creaţie divină, cum putea Dumnezeu să creeze Răul? Simplu: Răul e ipostaza imperfecţiunii Binelui. E consecinţa adormirii vigilenţei, e lucrul nedus până la capăt, e rebutul indolenţei şi al autosuficienţei. Din cauza asta, se prăbuşesc, deopotrivă, acoperişurile, podurile, avioanele şi… personalităţile altădată semeţe şi convingătoare.

Pluteşte în jur un demonic aer de apatie lâncedă, o eternă sărbătoare, o insistentă odihnă impusă. Mlaştina îi atrage, ca o fericire socialistă, pe cei care se lasă ademeniţi. Vor supravieţui însă cei care anume în acest timp vor persevera în căutări şi performanţe. Or testul adevărat pe care îl trecem acum acesta e: să nu lâncezim, să nu ne lăsăm atraşi în această lucrătură diabolică numită autosuficienţă, evitând pauzele lungi şi moleşitoare. „Diavolul este doar lenevia lui Dumnezeu în acea zi, a şaptea…”, zicea Nietzsche, poetul şi filosoful.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here