Preaplinul inimii lui Serghei Mureico

1227
0

Am întâlnit acest mare campion pe culoarele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, cu ocazia aniversării a 50-a, pe care a sărbătorit-o recent. După primele cuvinte schimbate rămâi pentru o clipă contrariat, căci imediat îți sare în ochi nemărginita lui modestie și blândețe, care contrastează atât de evident cu forța debordantă emanată de întreaga lui ființă. A acceptat imediat să discute, generozitatea sa tăinuind parcă și o anumită sfială, în dorința de a evita o atenție prea mare din partea publicului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Aveai impresia că încerca să ascundă puternicele-i brațe, acele mâini care au aruncat pe salteaua de luptă atâția campioni, provocându-le grele înfrângeri și generându-le amintiri pline de amarnice regrete sportive. Este un adevărat munte de om, nu doar în sens direct, ci mai mult la figurat, cu un suflet mare ce știe să dăruiască din preaplinul inimii.

Nașterea unei legende

Serghei Mureico, eroul acestui material pe care i-l dedicăm cu recunoștință, a ajuns la borna de 50 de ani fiind înconjurat de discipoli, prieteni, colegi, împreună cu care își continuă neobosita și rodnica activitate. O activitate orientată cu venerabilă dedicație întru dezvoltarea și promovarea acestei probe adânc înrădăcinate în tradițiile neamului – luptele greco-romane, aflate într-o înrudire intimă cu lupta națională trânta și intrate pentru totdeauna, grație și eforturilor titanice ale lui S. Mureico, în patrimoniul culturii noastre naționale.

Serghei Mureico s-a născut la 2 iulie 1970 în Chișinău. Începe să practice luptele de la vârsta de 13 ani, iar la 17 primăveri împlinite era deja campion mondial la greco-romane printre juniori, cu echipa URSS. Laurii unui mare succes nu-l debusolează câtuși de puțin, cum se întâmplă adeseori cu cei care gustă prea devreme din gloria unor reușite venite la un debut fulminant de carieră. Din contra, muncește mult și, peste un an, repetă isprava, devenind iarăși cel mai bun de pe glob în concursul pe echipe, de astă dată, la tineret. Iar încă peste un an, în 1990, se învrednicește de titlul de campion european Under-20 la supergrei (până la 130 kg), tărâmul unor adevărați titani ai lumii sportului.

Cornul abundenței

După destrămarea URSS, Serghei Mureico reprezintă cu mult succes R. Moldova. Odată cu trecerea lui în categoria de seniori – un proces destul de dificil pentru majoritatea tinerilor, nu însă și pentru el –, rezultatele încep a curge ca din cornul abundenței: la Europene, Mondiale și Jocuri Olimpice. Astfel, în 1993, devine vicecampion mondial la Stockholm (Suedia), iar în 1995 – la Praga (Cehia). De asemenea, își adjudecă bronzul la Europenele de la Istanbul (Turcia, 1993), Besançon (Franța, 1995) și Budapesta (Ungaria, 1996).

Eterna rivalitate cu Aleksandr Karelin

În fiecare din turneele menționate mai sus Serghei Mureico a cedat doar unui singur luptător, marelui Aleksandr Karelin, triplu campion olimpic. „În anii ’90 ai secolului trecut, Mureico era cel mai de temut concurent al meu. Îl cunosc încă din acele timpuri când eram colegi la naționala URSS. Era foarte tehnic și puternic atât în confruntarea din picioare, cât și în cea din parter”, își amintește Karelin, supranumit Ursul din Siberia pentru abilitatea și forța lui fizică nemăsurată.

JO de la Atlanta 1996

Un capitol aparte în viața lui Serghei Mureico îl constituie Jocurile Olimpice de la Atlanta, 1996. La acele competiții majore compatriotul nostru a învins în toate luptele, cu excepția confruntării din semifinale cu Karelin, în care a cedat la limită, cu 1-2, nu fără aportul arbitrilor, asupra deciziilor cărora autoritatea atletului rus apăsa mult prea evident.

Pe salteaua de lupte atletul nostru avea o prestație dinamică, agresivă, demonstrând o pregătire tehnico-tactică desăvârșită. În partida pentru medalia de bronz l-a învins pe reprezentantul Ucrainei, Petro Kotok, cucerind deocamdată unica pentru Moldova distincție olimpică în lupte.

În 1996, prin decret prezidențial, lui Serghei Mureico îi este acordat Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție a țării, „În semn de înaltă prețuire a meritelor deosebite în dezvoltarea sportului și a mișcării olimpice naționale, pentru succese remarcabile obținute la ediția a XXVI-a a Jocurilor Olimpice de Vară de la Atlanta”.

Indiferența statului…

Însă lipsa totală a vreunui sprijin financiar din partea statului și indiferența acestuia față de doleanțele propriilor sportivi îl determină pe Serghei Mureico să accepte propunerea de a reprezenta Bulgaria pe arena internațională, țară sub steagul căreia devine în 1997 campion european la Koivula (Finlanda). Ulterior, a mai urcat de trei ori pe podiumul de premiere al turneului continental și o dată s-a învrednicit de bronzul mondial. Per total, de-a lungul unei extrem de prodigioase și îndelungate cariere a cucerit bronzul olimpic, a fost de trei ori premiant la Mondiale (1993, 1995, 1999) și de opt ori – la Europene (1993, 1995, 1996-1998, 2000, 2001, 2004).

Bucuria antrenoratului

„Să știți că meseria de antrenor nu este deloc ușoară. În ziua de astăzi nu este simplu să motivezi copiii să muncească în sudoarea frunții și să respecte disciplina, calități care condiționează orice succes în lupte. Însă dacă găsești cu ei limbă comună, vin și rezultatele, vine și acea bucurie a comunicării cu aceste tinere lăstare ale noii generații. Iar de copii talentați, de o certă perspectivă în domeniul luptelor, meleagurile noastre niciodată n-au dus lipsă; trebuie doar să avem grijă de ei, să le deschidem noi orizonturi și să le creăm condiții de afirmare”, a specificat Serghei Mureico.

De-a lungul evoluției sale, luptătorul nostru a fost ghidat de specialiștii Gheorghe Bondari, Alexandr Cozîri, Bratan Țonov ș.a. El își încheie evoluția de performer în culmea gloriei, la vârsta de 35 de ani, și se dedică în întregime muncii de antrenorat, activitate care îi era familiară și în anii carierei de luptător.

În prezent, Serghei Mureico este șeful Catedrei de lupte greco-romane și antrenor-profesor la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv din mun. Chișinău, contribuind la cultivarea unor noi pleiade de luptători, capabili să ne bucure cu succese obținute pe arena internațională.
Iulian BOGATU

Sursa foto: olympic.md

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE