Anthony Hopkins, atunci când nu îl joacă pe vreun monstru cinic şi inteligent, compune muzică (valsul său „And the Waltz Goes On” a devenit viral pe reţele). Bruce Willis cântă la armonică, iar Antonio Banderas e pasionat de design de modă (are deja brandurile sale de succes).Valentin Gaft, actorul de la Teatrul „Sovremennik”, scria subtile epigrame caustice, iar Eldar Reazanov compunea poezii, unele dintre ele devenind cântece pentru filmele sale. Vladimir Vîsoţki, celebrul „Hamlet de la Taganka”, era un popular cantautor, foarte solicitat în epocă.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Medicina îmi este soţie legitimă, iar literatura îmi este amantă. Când relaţia cu una dintre ele devine rutină, mă mut cu traiul la cealaltă”, îşi nota undeva Anton Pavlovici Cehov. William Blake era apreciat, deopotrivă, ca poet şi pictor. Despre poezia lui Michelangelo s-a scris mult, chiar dacă nu chiar atât cât despre sculpturile şi frescele sale. Lui Murakami îi place să se scalde în jazz şi muzică clasică. Bill Clinton cântă la saxofon, George W. Bush pictează.
Câteodată, oamenii serioşi se joacă, ies din starea gravă a profesiei. Cei care nu înţeleg gluma le judecă aceste forme de relaxare pe criteriile produselor lor „serioase”. Istoria umanităţii ne oferă multe digresiuni de la statutul oficial al unor personalităţi (de la vocaţia literară a lui Cezar sau Churchill, la veleităţile poetice ale lui Nero şi Andropov).
Exemple relevante ne oferă şi personalităţile din preajmă. Cine îl cunoaşte pe academicianul Mihai Cimpoi ştie că distinsul critic şi istoric literar are o patimă mai veche, deloc academică: el scrie epigrame. Nicolae Leahu, sobrul profesor de la Universitatea „Alecu Russo”, pe lângă studiile scrise cu rigoare academică, comite ludice exerciţii postmoderniste, ironizând uneori discursul academic. În cazul lui, producţia literară e atât de consistentă, încât am putea, dintr-o altă perspectivă, să presupunem că profesoratul e [doar] o digresiune. Un poet deghizat în profesor, mimând gravitatea acestuia.
Un caz absolut uimitor ni-l oferă academicianul Andrei Eşanu. Unul dintre cei mai meticuloşi cercetători ştiinţifici, un om de cultură exemplar în toate privinţele, aplecat cu acribie asupra scrierilor fundamentale, e prins în flagrant pe terenul jocului artistic. La solicitarea unui obscur (nu cunosc detalii) cineast moldovean emigrat în America, academicianul Eşanu se aventurează să scrie un scenariu pentru un film artistic. Un film american despre Ştefan cel Mare!
Bănuiam un scenariu în genul docufiction, cu un substrat documentar consistent şi cu câteva „ilustrate” dinamice artistice. Nici pe aproape! O ficţiune pură (citând din Bolintineanu, nu din documentele de epocă!), un eastern veritabil, bazat mai mult pe legende. Cercetătorul, care în mod firesc penalizează orice interpretare aproximativă şi orice mitologizare a fenomenelor istorice, aici se aventurează în proliferarea legendei…
O aventură extracurriculară poate fi considerată pasiunea unui critic literar, precum Eugen Lungu, pentru arta plastică. Dar şi poeţii evadează intermitent pe acest teritoriu. Desenele poetului Nicolae Popa sunt adevărate extensiuni ale liricii sale; desenele şi picturile lui Iulian Filip sunt mai moderne decât poeziile lui; elegante sunt picturile Angelei Aramă (care, pe lângă jurnalistică, mai cochetează insistent cu literatura, dar şi cu fotografia artistică); iar poeta şi textiera Radmila Popovici se impune tot mai insistent ca actriţă…
Profesorul Nicolae Mătcaş scrie sonete: o formă a libertăţii, dar şi a disciplinei, totodată, având în vedere rigorile acestei forme fixe de poezie, respectate cu acribie de distinsul filolog. Poeme sublime, absolut surprinzătoare, scria şi marele lingvist Eugeniu Coşeriu. Cei care au citit nuvelele SF sau în genul Fantasy ale lui Marcel Gherman ar putea să fie surprinşi că Marcel e şi muzician, DJ, compozitor şi comentator muzical, cunoscut de fani ai muzicii electronice din toată lumea cu numele Megatone. Pe contrasens, compozitorul Constantin Rusnac scrie ingenioase construcţii poetice în formă de acrostihuri.
Unii şi-au luat aventura în serios: văzând că relaţia cu alte muze s-a întins prea mult, ei, ca nişte cavaleri autentici, solicită oficializarea relaţiei. Nu trebuie să-i judecăm prea sever, aplicându-le grilele profesioniste. Să apreciem aceste exerciţii ca pe aventuri de vacanţă ale spiritului, care ne variază peisajul artistic şi intelectual.
Care vă sunt aventurile [intelectuale] din această vară prohibită?
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
