„Eu îmi cresc copiii”

1092
0

Un caz ieșit din comun așteaptă rezolvarea Consiliului Municipal Chișinău pentru a sprijini o văduvă care crește șapte copii

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În decembrie 2015, Ina Piscop, văduvă, mamă a șapte copii, primea de la primăria capitalei cheile la o cameră într-un cămin familial, pe strada Frumușica, sectorul Botanica, al capitalei, în cadrul campaniei „Moș Crăciun face minuni”, organizată de un post TV. Femeia susține că, deși autoritățile i-au dăruit locuința cu promisiunea de a-i face actele, azi funcționarii primăriei o poartă pe drumuri.

Elena Ianachi, angajată la Direcția generală locativ-comunală a Primăriei Chișinău, susține că „fondurile municipale nu pot fi transmise în cadrul unei campanii de binefacere”, iar femeia nu este pasibilă de a primi o locuință de stat deoarece a participat deja la privatizarea unui imobil.

Ina Piscop susține că a primit o locuință de 21 de metri pătrați, dintre care o încăpere de șase metri pătrați este bucătăria. Camerele erau într-o stare dezastruoasă. Locuința era debranșată de la curent electric și de la agentul termic. Avea datorii mari la toate utilitățile. Pentru căldură datoria se ridica la circa 11.000 de lei. Anterior locuise în ea un bătrân, care decedase acolo. Cu un demers, primit de la Direcția locativ-comunală, Ina Piscop a putut încheia contracte pentru a conecta locuința la curentul electric și la gaz.

„Trăiesc într-un stres continuu”

„Nu am avut posibilitatea să plătesc pentru agentul termic. Datoria era de 11 mii de lei. Și de cinci ani încălzim camera de 13 metri pătrați cu un cămin”, mi-a mărturisit ea.

În 2015, în timpul unei campanii de Crăciun, pe contul bancar al familiei s-a acumulat suma de 60 de mii de lei. Din acei bani au făcut reparație cosmetică în încăpere ca să poată locui.

Ina Piscop este mamă a șapte copii, dintre care patru sunt minori, cea mai mică are șapte ani. Femeia nu are un loc stabil de muncă. Își câștigă existența făcând menaj în casele oamenilor.

Recent, i-a venit o scrisoare, prin care este somată să achite datoriile la agentul termic. Nu are suma respectivă. Femeia este stresată din cauza faptului că nu are niciun act pentru camera în care locuiește.

„Deși atunci când i-a fost pusă la dispoziție camera i-a fost dată și o listă de acte pe care trebuia să le adune ca să i se facă documentele de proprietate, acum funcționarii de la primărie nu-i fac actele pentru locuință”, ne-a spus Elvira B., o femeie care o susține în momentele mai grele pe Ina Piscop ca să-și crească copiii.

Potrivit acesteia, Ina Piscop și copiii săi sunt într-un stres continuu. „Trăiesc cu teama că vor veni într-o zi și nu vor putea intra în locuință, deoarece s-ar putea ca angajații primăriei să le schimbe yala de la ușă și să-i dea afară”, ne-a mărturisit Elvira B. „Vreau să le fac viză de reședință copiilor. Un băiat face serviciul militar, iar altul s-a căsătorit. Cinci copii locuiesc cu mine. Eu am viză de reședință în casa unui preot”, ne-a spus femeia.

Funcționarul mărinimos dus de nas

Elena Ianachi, de la Direcția generală locativ-comunală, ne-a spus că „Primăria municipiului Chișinău nu poate să participe într-o campanie de Crăciun ca să transmită fonduri municipale. Fondurile municipale nu pot fi transmise în cadrul unei campanii de binefacere. Fondurile fixe sunt înregistrate ca fonduri statutare. Respectiv, nu poate fi transmisă în așa mod o locuință”.

Potrivit funcționarei Ianachi, Ina Piscop se plângea de mulți ani pe la primărie că are nevoie de spațiu locativ, deoarece are la întreținere mulți copii. A intrat în cabinet la șeful adjunct al Direcției generale locativ-comunale, Igor Munteanu. Era 2015.

„Funcționarului i-a fost milă de văduva cu mulți copii și i-a dat cheile de la o cameră într-un cămin, unde să locuiască, dar cu condiția ca să-i aducă actele necesare pentru a legaliza locuința”, ne-a comunicat Elena Ianachi.

De la ea aflăm că, înainte de a-i da cheile, a fost întrebată de Igor Munteanu dacă a participat la alte privatizări și dacă a avut vreo locuință. Femeia ar fi negat participarea la alte privatizări și că ar deține vreun imobil.

„Nimeni de la primărie nu s-a apucat să o dea afară”

„Igor Munteanu i-a spus clar că ea poate intra în posesia acestei camere dacă nu a deținut până atunci un spațiu locativ și statul nu i-a dat nimic. Conform legislației locative în vigoare, Ina Piscop avea dreptul de a primi o locuință din fondul locativ municipal în cazul când nu a avut vreo proprietate și nu a participat la privatizarea fondurilor locative.”

Atunci când Ina Piscop a adus actele, s-a constatat că a participat la privatizarea unui spațiu locativ. Și anume, „a unui apartament de 54 de metri pătrați, împreună cu alte trei persoane, din str. Șoseaua Hâncești. A avut 1/3 cotă parte din acel apartament. Conform Legii nr. 75, nu mai are dreptul să intre în posesia unui spațiu locativ dat de CMC. Astfel, Igor Munteanu a fost indus în eroare. Ea a negat, dar noi am găsit actele la Î.S. „Cadastru”. Ei i s-a spus că a ocupat ilegal spațiul în cămin, unde trăiește azi cu copiii”, ne-a explicat situația Elena Ianachi.

Potrivit acesteia, pentru a închide camera și pentru a o da afară trebuie făcute acte. „Nimeni de la primărie nu s-a apucat să o dea afară. Femeia are altă intenție – să privatizeze totuși această locuință. Până la 31 mai 2021 se permite privatizarea fondului locativ. Din acest motiv ea se grăbește”, presupune funcționara de la Direcția locativ-comunală.

Referindu-se la informațiile de la primărie, Ina Piscop a spus pentru GAZETA de Chișinău că într-adevăr a avut o cotă-parte din apartamentul părinților, după decesul tatălui său. „Acum 15 ani, am primit suma de 7 mii de euro de la mama și am cumpărat o cameră într-un cămin. Azi n-o mai am. Mi-am crescut copiii.”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE