Cincinalul ecologic

433
0

Green Deal este un plan ambițios al UE care urmărește reducerea drastică a emisiilor de carbon în următoarele trei decenii. Am uitat de el în timpul pandemiei, dar nu l-au uitat funcționarii și liderii europeni. Recent, aceștia ne-au anunțat că bugetul alocat „pactului verde“ nu va avea de suferit de pe urma măsurilor menite să revigoreze economia țărilor UE afectate de carantină.

Știrea i-a bucurat pe cei care vor o planetă mai rece și mai curată, nu și pe cei care reprezintă economia reală a Europei. Entuziasmul celor dintâi ar putea fi însă la fel de nefondat ca și speranța celor din urmă că recesiunea îi va face pe liderii europeni mai puțin receptivi la problemele mediului.

Înainte de a vedea însă părțile bune și proaste ale strategiei promovate de Ursula von der Leyen & Co, ar fi util să știm, în linii mari, ce prevede aceasta. În primul rând, planul urmărește o reducere cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor (2020-2050) și cu 50% față de anul 1990 în toate celelalte sfere (2020-2030). În al doilea rând, propune suprataxarea bunurilor importate din țările extracomunitare cu o legislație ecologică mult mai permisivă decât cea europeană. În al treilea rând, mută accentul pe energia regenerabilă și pe digitalizarea pieței energetice a Uniunii.

În afară de aceasta, până în 2030, toate ambalajele din UE, spun autorii „pactului“, vor trebui să devină reciclabile sau refolosibile. Iar statele-membre și administrațiile locale vor fi obligate să-și înverzească localitățile, să renoveze și să reutileze clădirile publice și private pentru a eficientiza consumul de energie. Totodată, vor fi anulate toate subvențiile pentru transportul pe bază de hidrocarburi și vor fi aplicate noi standarde de poluare pentru mijloacele de transport care circulă în orașe.

Pentru a realiza toate aceste obiective, Comisia Europeană a propus alocarea anuală a 25% din bugetul UE, adică a circa 250-260 de miliarde de euro anual. Suma este mare, dar nu e ceva ce UE nu și-ar putea permite, cel puțin în următorul deceniu. Apoi, scopul, cât se poate de nobil, scuză orice mijloace. Mai cu seamă pe cele financiare.

Partea aparent bună a planului este că (1) UE vrea să dea un exemplu și, într-un fel, chiar să constrângă (prin suprataxarea importurilor) celelalte țări ale lumii să fie mult mai atente la problemele mediului și că (2) UE și-a oferit o rațiune de a fi tocmai în momentul în care tot mai multă lume se întreabă ce mai poate justifica existența unei structuri atât de birocratizate și de bugetofage după cele trei mari eșecuri ale sale: anexarea Crimeei de către Rusia și războiul din Estul Ucrainei, criza migranților și Brexit-ul?

Părțile proaste sunt, din păcate, ceva mai numeroase decât cele frumoase. Nu vreau să stărui mai mult decât mi s-ar cădea asupra premisei însăși a strategiei. Pot doar să constat că nu toți savanții îmbrățișează teoria care explică încălzirea globală prin efectul de seră și că cercetătorii care o susțin beneficiază de un cu totul alt sprijin guvernamental și mediatic decât cei care propun alte explicații pentru schimbările climatice. Mai însemnat este faptul că agitația ecologică de la Bruxelles nu este dictată numai de grija față de natură, ci, după cum bine observă mulți analiști, de creșterea considerabilă a electoratului obsedat de iminența catastrofei planetare. Dacă totul poate fi tradus în monedă electorală, de ce nu ar putea fi și milenarismul?

O altă problemă majoră e că nimeni nu s-a ostenit să estimeze impactul efectiv al tuturor acestor măsuri asupra economiei de zi cu zi. Autorii proiectului nu par să știe ce înseamnă, de pildă, convertirea industriei și a pieței auto, care nu se reduce doar la înlocuirea unei piese cu alta. Ursula von der Leyen vrea motoare electrice pe cargoboturi și avioane, crezând probabil că acestea nu diferă prea mult de măturile cu care își echipase dumneaei armata pe vremea când era ministră a apărării la nemți.

Înalții demnitari presupun că tăierea subvențiilor de la transportul aerian va stimula automat imaginația inginerilor, care vor născoci îndată angrenaje pe antimaterie, apte să dezvolte viteze WARP. Și că închiderea tuturor centralelor poluante va spori într-atât viteza vântului, încât morile eoliene vor produce tot necesarul de energie pentru minunata lume nouă a lui Zero Emission.

Mai mult, bogata fantezie, alimentată de ipocrita hipstereală ecologică, i-a împiedicat pe cinovnici să ia în calcul un factor chiar mai important decât limitele tehnologice ale omenirii: reacția cetățenilor la puzderia de restricții (nu numai de circulație) care îi așteaptă odată cu implementarea la scară largă a strategiei.

Îngrijorător în acest Green Deal nu este caracterul aberant și vădit populist al măsurilor propuse, ci teribila lui asemănare cu cincinalul sovietic. E o neghiobie să afirmi că vei electrifica întregul parc auto al UE închizând, concomitent, toate centralele nucleare. Dar e cu adevărat primejdios să presupui că ai putea înfăptui, la comandă, o revoluție tehnologică sau primeni, planificat, un sistem economic întreg. Un sistem bine echilibrat și extrem de sensibil la orice intervenție din afară, ce s-a format timp de secole după niște legi proprii, organice, urmând îndeaproape necesitățile și mai ales posibilitățile celor care i-au dat viață. Amputarea unor părți din acesta nu poate fi compensată prin nicio subvenție. Ș-apoi, dacă amputezi, de unde mai iei bani pentru subvenții?

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here