Despre „lucrul în brigadă”

559
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Cred că vă mai amintiţi această scenă din vechiul banc: merge unul şi sapă gropi, iar după el vine altul şi le astupă. Lucrează voios, soarele mângâie obrazul celor harnici. Cineva, trecând pe alături, se nedumereşte: – Ce-i cu voi, măi, smintiţilor? – Noi lucrăm în brigadă. Sădim copaci. Unul sapă gropile, altul pune copacul şi al treilea astupă groapa. Numai că cel cu copacul s-a îmbolnăvit şi azi nu a ieşit la lucru.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

 „Lucrul în brigadă” e activitatea „comisiei [pentru situaţii] excepţionale”. Cel cu copacul fiind [probabil] în carantină, lucrează doar ceilalţi. Cu excepţia ministrei sănătăţii (care ne raportează zilnic, ca la prognoza meteo, numărul de îmbolnăviri şi decese), sunt „prezenţi la datorie” numai doi oameni. Preşedintele şi premierul, jucându-se de-a poliţistul rău, care restricţionează, şi poliţistul bun, care permite. Unul sapă gropi, celălalt le acoperă.

Această „aflare în treabă” are, fireşte, o eficienţă nulă. Plusul şi minusul se anulează reciproc, astfel încât singurul lucru „real” e că brigada are mereu de raportat ceva, iar la sfârşitul lunii, fiind echipă „bugetară”, ridică salarii, subţiind bugetul, indiferent de eficienţă. Şi se mai şi revoltă că investiţiile donatorilor şi ale creditorilor nu sunt suficiente. Nici nu le trece prin minte să producă ceva real, să investească, să eficientizeze. Să planteze pomul care urmează să dea roade. Ei se află în treabă şi, cred ei, în tradiţie socialistă, asta e suficient.

Ei nici nu mai încearcă să raţioneze şi să calculeze eficienţa deciziilor. Când numărul îmbolnăvirilor era mic de tot, era de la sine înţeles că trebuie impus un control riguros al celor care intrau în republică, pentru a fi identificaţi cei cu suspiciuni de contaminare. Şi ţinuţi sub control medical tot atât de riguros, singura metodă eficientă, pe moment. Pentru a le asigura tratamentul necesar şi a nu expune riscului oamenii din jur.

O carantină adevărată ar fi fost eficientă, la noi însă au fost decretate nişte ciudate „zile de odihnă”, prelungite apoi cu un fel de „vacanţă” laxă, pe model rusesc (cu salariul păstrat integral). „Eficienţa metodei” poate fi observată după creşterea progresivă a numărului de îmbolnăviri. Mai mult: tocmai acum, când numărul bolnavilor a început să crească semnificativ, stabil şi constant (contaminările „de import” deja nu mai contează), când cele mai contaminate zone sunt spitalele (nu cele care tratează Covid-19!), „comisia” a anunţat „regim relaxant” (sic!). Exact acolo unde primul a săpat şanţuri de apărare, a venit al treilea (al doilea, specialistul în domeniu, lipseşte din ecuaţie) şi a acoperit gropile, întru bucuria poporului. Cu consecinţe pe care, se pare, nu şi le va asuma nimeni.

 „Poliţistul bun” nu uită că vin alegerile şi chipul său luminos nu vrea nişcacum să apună de pe firmamentul fericirii noastre. Iar doritorii de plimbări şi şefii de magazine contează mai mult, ca felie electorală. Or noi mai trăim în era socialistă, când până şi cei mai prosperi „capitalişti” pot să activeze „normal” numai dacă au relaţii bune cu structurile statului, când cei mai mulţi suntem într-un fel sau altul dependenţi de stat sau angajaţii acestuia, unii fiind indispensabili funcţionării sistemului, alţii parazitând în funcţii inutile.

Toate se conjugă perfect cu ideea de brigadă colhoznică. Or, care era rolul brigadiriului în era sovietică? Formal, unul dintre specialiştii calificaţi (agronom, zootehnician, mecanizator) ai gospodăriei, în realitate era omul care dis-de-dimineaţă, umbla prin sat, bătând la porţile colhoznicilor şi spunându-le că „azi mergem la prăşit tutunul”; ca a doua zi să-i scoată pe aceiaşi oameni la rărit sfecla ş.a.m.d. Lucrările agricole erau ordonate nu după înţelegerea fiecărui gospodar (de unde gospodari, dacă cei adevăraţi au fost duşi la urşii albi?), ci conform indicaţiei brigadierului.

Pentru mulţi truditori ai câmpului această metodă era convenabilă. Nu îţi băteai capul de nimic: te-a scos brigadierul la lucru (aşa se numea exerciţiul: a scoate lumea la lucru) – ieşi; nu te-a scos – stai acasă, fie ploaie, fie secetă. Chiar dacă în acest an grâul s-a uscat şi în multe locuri a fost „întors” în pământ, iar păşunile sunt arse, nu semnele triste fac grija ţării, ci indicaţiile „brigadierului”, care îi linişteşte pe toţi că „va ploua” şi că „avem rezerve pentru tot anul”.

Iac’aşa trăim: oamenii stau acasă până nu au altă poruncă de la stăpânire. Din brigadă ies în fiecare zi la „muncă” numai doi (ni-i arată la televizor, ca să nu-i uităm): unul sapă gropile, altul le acoperă. Iar după asta vom cere bani de la ruşi, de la europeni, de la români, de la americani. Pentru „lucru în brigadă”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here