Fatalitatea Celuilalt

Două închipuiri contradictorii au definit mai mereu părerea moldovenilor despre lumea de afară. Pe de o parte, “nimeni nu are nevoie de noi”, pe de alta, “totul se decide undeva în altă parte”. Premisa ambelor concluzii este, fără îndoială, fatalismul, “asta e”-ul mioritic: nimic nu e de făcut într-o lume în care deciziile tale sunt lipsite de importanță.

Bineînțeles, lucrurile nu stau tocmai așa. Deși RM nu este buricul geopolitic al Terrei, de poziția și de starea noastră se ține cont în acest moment cel puțin în anumite privințe. Strategii și politici europene, americane, rusești, de curând și chineze în regiune se construiesc în funcție de cine și (mai ales) cum guvernează la Chișinău. Și atâta vreme cât nimeni nu va dori să anexeze ce a mai rămas suveran și independent din acest teritoriu, situația nu se va schimba. Este adevărat că depindem într-o mare măsură de ce fac sau nu vor să facă marile puteri în această parte a Europei, dar soarta nu ni se hotărăște în totalitate la Moscova, Berlin sau Washington. Des invocatul târg al marilor puteri care a condus la apariția “monstruoasei coaliții” Sandu-Dodon nu s-ar fi soldat cu niciun rezultat dacă actorii locali nu aruncau și ei niște fise pe masa de joc.

Dramatică nu este însă neputința noastră de a sesiza contradicția, ci starea de spirit care o generează. Apatia generală, dezinteresul față de destinul comun, hleiul identitar, deficitul de civism, dar și de responsabilitate individuală, toate acestea se lasă, după cum s-a văzut, cu urmări dintre cele mai grave. Și mai rău e că această contradicție nu este doar produsul felului nostru fatalist de a privi la lucruri, ci ea însăși o fatalitate. Căci era aproape inevitabil ca niște oameni cărora nu le pasă cu adevărat de țara în care trăiesc să pună totul în cârca străinilor. Și răul absolut, dar și binele absolut, și suferința cea mai neagră, dar și cea mai albă speranță.

De aici până la a decreta geopolitica drept singura dimensiune reală, palpabilă a reușitelor și nereușitelor noastre, nu era decât un pas. Pe care l-am și făcut, cu un vădit sentiment de ușurare, întrucât noțiunea a fost capabilă să cuprindă și să explice totul în RM: viciile clasei politice, dar și virtuțile unor lideri; incongruența macroeconomică, dar și creșterea sporadică a PIB-ului; dezastrul demografic, dar și rezistența celor rămași acasă, în condiții ostile; disfuncțiile sistemului, dar și succesul unor inițiative private etc. Cred că doar ciclurile cosmice nu au fost afectate de atotputernicia geopoliticului, în rest, nicio eroare fundamentală de care să ne facem vinovați și niciun calcul corect pe care să-l fi făcut cu mintea noastră.

Un Celălalt malefic ne-a cășunat mereu și exclusiv necazuri și belele: Rusia a folosit Transnistria ca să ne țină departe de UE; minoritățile au votat etnic, cu gândul la Kremlin, și nu la incompetenții pe care i-au adus în Parlament sau în primării. De cealaltă parte, acuzați au fost “unioniștii”, care ar fi făcut imposibilă armonizarea țesutului comunitar, sau, mai nou, “proeuropenii”, care vor să ne îndepărteze de Rusia-Mamă. Totodată, un Celălalt benefic ne mântuie mereu când călcăm pe buza prăpastiei: de la banii FMI și ai României, spun prooccidentalii pragmatici, la promisiunile unui viitor ca la Minsk sau Simferopol, afirmă prorușii visători.

Așadar, totul e sub semnul întunecatei sau, după caz, luminoasei străinătăți aici, în RM. Dar ce știm cu adevărat despre aceasta? Un test elementar va arăta că majoritatea absolută a populației are, în cel mai bun caz, o idee foarte vagă despre ce se întâmplă în afara țării. Încercați să-i întrebați chiar și pe rezidenții noștri din Italia ce părere au despre Beppe Grillo, iar pe locuitorii de aici, ce știu despre țara soră și frate, România. Răspunsul îi va uimi chiar și pe cei mai îndârjiți optimiști.

Străinătatea, alteritatea în toate formele ei, este singurul reper (cultural, economic etc.) funcțional pentru cetățeanul RM. Din nefericire însă, rămâne un reper abstract, născut mai curând din respingerea propriei identități decât din cunoașterea Celuilalt.

Presa de la Chișinău a neglijat, cred, programatic, analiza evenimentelor politice din afara RM, și o coloană-două de ziar nu vor remedia, în viitorul apropiat, această scăpare. Merită să încercăm, totuși, căci lumea care se întinde de la Lisabona la Vladivostok și, spre surpriza unora, chiar mai departe de atât, e mult mai complexă și mai aproape de noi decât vrem să acceptăm.

Adrian CIUBOTARU