Despre alegeri, referendum, război și trădători

Suntem în așteptarea a două exerciții politice din toamna acestui an, campania marcând cumva toate evenimentele anului: alegerile prezidențiale și referendumul privind parcursul european al Republicii Moldova. În realitate, sunt două exerciții diferite, fie și rezolvate într-o zi (și chiar într-o cabină de vot). Alegerile prezidențiale sunt o competiție politică, un exercițiu electoral periodic, ordinar. Aici este firesc ca orice politician activ și orice formațiune politică să fie prezent pe terenul confruntărilor, fie cu propriul candidat, fie susținând un candidat comun, împreună cu alte formațiuni, fie renunțând explicit la competiție (bineînțeles, cu riscul dispariției din peisajul politic). Referendumul, mai ales unul constituțional, este altceva. Aici nu mai este o competiție și e un exercițiu  mai deschis colaborărilor, or rezultatul lui creează premise pentru un cadru politic adecvat, beneficiari fiind mai multe formațiuni. Aici, teoretic, nu există perdanți. Câștigi din simplul motiv că ai îndemnat lumea să creeze acest cadru, favorabil tuturor și ai un feedback mai impunător decât punctele pe care le aduni la cealaltă competiție, pur electorală.

Anticipând evenimentele din toamnă, comentatorii politici înclină să afirme că vom avea o campanie cu un larg spectru de candidați, de la o extremă la alta. Adevărul este puțin altul. Tot ce constituie spectrul politic în ajunul alegerilor din această toamnă (dar care se va reflecta întru câtva și la europarlamentarele din vara acestui an) este destul de limpede: pe de o parte, există partidul de guvernare, care o va susține, indiscutabil, pe Maia Sandu; pe de alta, avem două tendințe (deocamdată): una de stânga, (re)coagulată în Partidul Social Democrat European (mai limpede: fostul Partid Democrat), alta: de dreapta, concentrată în blocul „Împreună”: Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Schimbării și Liga orașelor și Comunelor. Cam asta e scena politică și cam aceștia sunt actorii.

Mi-a scăpat ceva? Socialiștii? Comuniștii? Aglomerarea ȘOR? Orice, numai nu concurenți politici, numai nu actori ai jocului democratic. Primele două numite mai aveau până nu de mult șansa să ne convingă că sunt partide de stânga (dar tot din spectrul autohton), dar azi nu mai crede nimeni în autonomia lor politică: sunt reprezentanți ai unei voințe străine. O demonstrează cu lux de amănunte camarila lui Șor, care a preluat toate inițiativele și este deja mai des prezent în capitala rusă chiar dacă Igor Dodon, căzut în dizgrația Kremlinului din cauza rezultatelor slabe. Are cumva Șor succese mai bune? Pur electoral – nu, dar el își etalează mai deschis (și mai vocal) devotamentul față de stăpân și, mai ales, e gata de diversiuni, pentru a destabiliza situația. Iar Moscovei, azi, mai mult nu-i trebuie. Referendumul și prezidențialele din Moldova nu pot fi câștigate de adepții Kremlinului. Și atunci aceste exerciții electorale trebuie compromise, ca și existența statului pornit pe drumul integrării europene, cu distanțarea, concomitentă, de vechiul centru imperial.

La prima vedere Сходка/ стрелка de la Moscova a comando-ului lui Șor e un gest politic sinucigaș: ei sunt pasibili de scoatere în afara legii, de eliminare de pe scena politică și de condamnare pentru trădare de patrie în folosul unui stat străin. Bine, să zicem că se întrevede aici și un semnal dat nostalgicilor din Moldova: noi și nu alții (Dodon, Voronin, Tkaciuk) suntem oamenii Kremlinului la Chișinău! Dar mult mai important, se pare, este un alt gest/ semnal. Trăind într-o realitate paralelă, această grupare nu își propune să convingă electoratul. Scopul lor e să convingă, așa cum fac de multă vreme politicienii și comentatorii politici din Rusia, finanțatorul. Ei vor – așa cum se străduiesc din răsputeri propagandiștii ruși – să-l convingă pe Putin că ei sunt cei mai buni, gata de provocări și că ei merită finanțați din gros.

Reuniunea delincvenților începători și a interlopilor moldoveni experimentați de la Moscova, culminând cu fondarea „Blocului Победа/ Victoria”, sfidează legile și bunul simț. Este de mirare că toate se produc fără o minimă discreție. Mai întâi, formând un „bloc electoral” pe bani străini și într-o țară străină, organizatorii se autoanulează politic: „blocul” nu poate fi legalizat și admis la alegeri. Pe de altă parte, misiunea lor se anunță din oficiu ca diversionistă, o misiune mai curând militară, inițiată de o țară care se află în război hibrid cu RM. Pe de a treia, punând în fruntea „blocului” un interlop, condamnat la 15 ani cu executare, Rusia sfidează deschis legile moldovenești. Toate acestea nu pot avea decât o singură explicație (dar cu ramificațiile ei): Moscova dă de înțeles moldovenilor care așteaptă cu flori armata „eliberatoare” că aleșii lor sunt această bandă de infractori, care vor veni în curând cu banii destinați trădătorilor. Or misiunea este una diversionistă, nu electorală. Și probabil că Moscova (fără a preveni protagoniștii) mizează pe o reacție adecvată a autorităților de la Chișnău (confiscarea banilor străini, arestarea trădătorilor, excluderea din cursa electorală), mizând pe „mișcările de protest” și destabilizarea situației prin violențe. Înțelegând că pe terenul electoral și politic forțele proruse nu au cum să adune o majoritate, se va miza pe destabilizare. Altă explicație nu găsesc. Or „Blocul Победа/ Victoria”, de facto, nu este un partid al moldovenilor, fie ei și interlopi fugari. Este o unitate greu de definit politic, formată de un stat străin, din trădători mercenari, în scopul subminării parcursului european al MD și în interesul acestui stat străin: Rusia.

Formațiunea aceasta este fondată și finanțată, începând de la cheltuielile de organizare, de autoritățile unui stat străin. Or Legea privind Partidele politice interzice „finanţarea, prestarea unor servicii cu titlu gratuit ori susţinerea materială sub orice formă, directă şi/sau indirectă, a partidelor politice de către: (…) cetăţenii străini, apatrizi, persoanele anonime sau cele care donează în numele unor terţi; persoanele juridice cu capital străin sau mixt, persoanele juridice din străinătate; alte state şi organizaţii internaţionale, inclusiv organizaţiile politice internaţionale”. Mai mult: „Sînt interzise partidele politice care, prin statutul, programul şi/sau activitatea lor, militează împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale a ţării, valorilor democratice şi ordinii de drept a Republicii Moldova, utilizează, pentru realizarea scopurilor lor, mijloace ilegale sau violente, incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În Republica Moldova este interzisă constituirea şi activitatea partidelor, altor organizaţii politice ale statelor străine, precum şi a filialelor şi structurilor acestora, dacă acestea duc la contestare și defăimare a statului și a poporului, îndemn la război de agresiune, la ură națională, rasială sau religioasă, incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și la alte manifestări ce atentează la regimul constituțional”.

Și atunci de unde acest tupeu? Simplu: ni se dă de înțeles că noi, cu legile noastre, nu contăm în ecuație, că scopul principal al acestei „formațiuni” este destabilizarea, cu orice preț, a situației politice din Republica Moldova în ajunul referendumului și al negocierilor cu UE. Iar asta înseamnă că nu electoratul trebuie să se pronunțe în privința talentului desantului Kremlinului, ci justiția.