Prea multă minte strică?…

De vreo douăzeci de ani cunosc omul și nu încetează să mă uimească cu vastele sale cunoștințe în domeniul epigramei, începând cu clasicii și încheind cu debutanții. Știe totul și nimeni nu-i pune la îndoială această calitate, pentru că, pe parcursul timpului, a devenit un fel de enciclopedie ambulantă pe două picioare, gata oricând să semnaleze și să sancționeze, oral sau în scris, orice coincidență de idee sau poantă dintr-un catren al vreunui confrate mai neștiutor ca el, care, cu voia sau fără voia lui, a comis un… furt literar.

Mic de statură, dar ambițios, apare cu ochii săi sfredelitori pe la festivalurile de umor din România și așteaptă să înceapă spectacolul. Până una-alta, se plimbă și „trece în revistă” prezența invitaților. Jumătate dintre aceștia, după părerea sa, nu prea au ce căuta la asemenea manifestări, cealaltă jumătate fiind și ea, aproape în întregime, pusă sub semnul unei permanente îndoieli în ceea ce privește valoarea literară.

Dacă cineva dintre cei ce nu-l prea cunosc vrea să-i strângă mâna pentru salut, el, cu vădită condescendență, întinde spre curajosul anonim doar degetul mic de la mâna dreaptă sau stângă, zicând că „nu știu care rege întindea, pe vremea lui, două degete, iar acela era un simplu rege și nu un ditamai om de creație cu vaste cunoștințe în domeniu”.

Pe unii invitați îi întreabă ce caută la festival și dacă nu cumva, întâmplător, s-au rătăcit pe aici. Fiind totuși la un festival de umor, aceștia râd ca de o glumă amuzantă ce face parte din scenariu și nu se supără.

Uneori însă, când cineva consideră că a sărit prea tare peste cal, se întâmplă să aibă parte de replici mai dure, dar nici acestea nu-i sunt de învățătură. La următorul festival, dacă este invitat, revine „în forță” și continuă să-i șicaneze pe cei adunați la evenimentul mult așteptat.

Personal, ca și fiecare, am avut parte de „atenția” acestui „mag al scrisului”, gâlcevitor fără seamăn, căruia i-au apărut susținători nemulțumiți de jurizare, de conducere și de toate cele. Nu mă apuc aici să fac o analiză „pe bună dreptate” a ceea ce se întâmplă în această treabă de la un timp foarte încurcată. Mărturisesc doar că i-am dat de mai multe ori riposta necesară infatuatului, așa cum i se și cuvine unui personaj caragialian al secolului 21. Una din întâmplări v-o relatez, pe scurt, în cele ce urmează.

Îi dădusem o carte a mea, nou-apărută, la un festival precedent. Pentru că o dădeam acolo la toți colegii, i-am dat-o și lui, iar când ne-am întâlnit la un alt festival, l-am întrebat ce părere are, dacă i-a plăcut ceva etc. Recunosc sincer că o făceam mai mult din amuzament, răspunsul lui însă mi-a întrecut așteptările. Nici mai mult, nici mai puțin, mi-a spus că a aruncat-o undeva pe drum și că nu introduce… lucruri proaste în locuință.

Nu m-am revoltat, pentru că, deși cazul era ieșit din comun, nu prea avea sens. Am început să râd, râdeau și unii care ne-au auzit discuția, așteptând, probabil, să vadă se răspuns o să dau.

– Dar dumneata de ce intri? – l-am întrebat atunci.

______________________________________________

Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram, Telegram și YouTube