CEC a deschis calea validării alegerilor din 11 iulie. Urmează decizia Curții Constituționale

928
0

CEC a validat luni, 19 iulie, în ultima zi pe care o avea la dispoziție conform legislației în vigoare, rezultatul alegerilor parlamentare anticipate. Astfel, Comisia a confirmat victoria PAS, care ar urma să obțină 63 de mandate în viitorul Parlament. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, care au fost principalii adversari din campania electorală a formațiunii pro-prezidențiale, vor deține 32 de locuri de parlamentari. Cel de-al treilea concurent care a răzbătut în Legislativ în urma scrutinului din 11 iulie – Partidul „Șor”, va fi reprezentat de 6 deputați.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

CEC va expedia hotărârea sa la Curtea Constituțională, care urmează în termen de maxim 5 zile să se pronunțe asupra validității acestor alegeri.

Menționăm că niciunul dintre cei 23 de concurenți care au luptat pentru a intra în viitorul Parlament nu a contestat în instanță rezultatele alegerilor.

Săptămâna trecută, exponenții PAS și-au exprimat speranța că toate procedurile cu privire la alegerea președintelui și vicepreședinților Parlamentului, a Biroului permanent, precum și formarea fracțiunilor, vor fi încheiate până la sfârșitul lunii iulie, astfel încât să devină posibilă formarea și numirea unui nou guvern în primele 10 zile ale lunii august. Despre aceasta au vorbit președintele interimar al PAS, Igor Grosu, și secretarul general al formațiunii, Andrei Spînu. Ei nu au dat niciun nume din viitoarea garnitură guvernamentală, dar au declarat că în aceasta se vor regăsi și persoane din alte partide sau care nu sunt parte a politicului.

Totodată, unii dintre reprezentanții Platformei DA, cum ar fi Igor Munteanu sau Alexandru Slusari, cei pe care mai mulți jurnaliștii și analiști politici îi văd foarte potriviți în fruntea unor ministere, s-au arătat circumspecți în legătură cu o eventuală propunere de a face parte din viitorul guvern.

Amintim că la alegerile anticipate din 11 iulie PAS a obținut 52,8% din opțiunile alegătorilor, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) a fost votat de 27,17% dintre alegători, iar Partidul „Șor” a acumulat 5,74% din sufragii.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE