Epigrame de Academicianul Mihai Cimpoi

286
0
Caricatură de Alex Dimitrov

Vârstă 

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Încep să mă albesc la plete,

Devine viaţa-mi tot mai grea,

Încet-încet renunţ la fete,

Dar nu şi la… Feteasca mea.

 

Pensionarul recăsătorit

Cu noua soaţă moş Andrei

N-a prea avut idee proastă:

Din  vârsta lui scazi vârsta ei

Şi mai rămâne de-o nevastă…

 

Bărbatul generos 

Cu forţe ce se fac utile

La ridicat pahare, halbe,

Toţi banii pentru negre zile

Îi risipeşte în nopţi albe. 

 

La vârsta a treia

Adesea, când admir câte-o femeie

Şi văd că pot să intru la idee,

Chiar dacă ştiu precis că nu-mi convine,

Ideea e mai tare decât mine…

 

După 20 de ani de la Podul de flori

 

Moldoveanul cel cu piatra-n sân

Doar pe jumătate-a fost român;

Azi, când fără ţară nu mai poate,

Este un român şi jumătate!

 

Presa românească

Trecând-o toată în revistă,

Scuzat să-mi fie iarăși bancu’,

Concluzia-i ca la nea Iancu:

Sublimă e, dar nu există!…

 

Unii poeți s-au ridicat pe acoperișul Uniunii Scriitorilor din Moldova

și au recitat poezii 

 

Văzând poeți cum  alții nu-s,

M-am întrebat cu glasul frânt:

De ce-au urcat atât de sus,

Când au talentul la pământ?!…

 

Diferență 

Strămoșii noștri, bravi eroi,

Plecau cu toții la război,

Iar noi, într-un război hibrid,

Muream acasă de covid…  

Credit cu ghinion 

A pus în gaj apartamentul,

Dar când să dea ce-mprumutase,

Atât a mai crescut ”procentul”

Că a mai dat și două case!… 

Vis 

Chiar de-am ajuns octogenar

Și-s obligat să țin dietă,

Mult mi-ar plăcea, imaginar,

S-o țin cu „lapte”… de starletă. 

 

Dorință 

Pe Dunăre de-ar curge vin,

Eu, însetat făr’de măsură,

Aș vrea acest nectar divin

Să fie apa mea de gură!

 

Noii nomenclaturiști

și conștiința națională 

 

Din cunoștințe nici un pic

S-adune nu și-au dat silință

Și, neavând în cap nimic,

Cum pot avea și conștiință?!… 

Tonalitatea dictatorului

 

Cunoaștem, negreșit, dictonul,

Dar știm cu toții că nebunul

În muzică încurcă tonul

Și-atunci o face doar cu tunul…

 

Pretinselor elite ale scrisului românesc

 

Din marfa voastră literară

Să prinzi vreo noimă nu apuci:

Fiind ca ploaia cea de vară,

Rămân din ea ceva bulbuci!

 

Mens sana

 

Te-ajută sportul să devii,

Voinic şi mândru, dar te ții

Mai limpede-n a ta structură

C-o pauză la băutură. 

 

Hora ne-unirii noastre

 

Românii când în certuri s-au aflat,

S-au strâns apoi în cerc și au dansat

În modul lor specific, viforos,

Dar cercul fost-a unul vicios!…

 

Rotativa guvernamentală 

 

Aflând de-această unică poveste,

Țăranul se gândește olecuță,

Apoi declară, cu umor, că este

A cincea… rotativă la căruță. 

 

Ban la ban trage 

 

Un om bogat când vede-un ban

Scăpat pe jos de vreun țăran,

Cum mai nimic așa nu pică,

Se-apleacă totuși și-l ridică.

 

Dorința octogenarului

 

Cu viața-mi, chiar de la-nceput,

Eu cred că filmul l-am bătut,

Dar, la un vinișor cu gheață,

L-aș bate într-o nouă viață!…

 

Referendum în Ucraina

 

În toată zona ocupată

Succesu-i sigur, că-n sevraj,

Cu arma bine încărcată,

Fac rușii mai întâi sondaj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE