FOTO// Maia Sandu a avut o discuție cu liceenii din Gura Galbenei, Cimişlia, despre implicare, democrație și aderarea Moldovei la UE 

408
0

În cadrul vizitei de lucru pe care o întreprinde în raionul Cimișlia, Președinta Maia Sandu a participat, pentru prima dată, la o lecție de educație civică, la invitația Liceului Teoretic „Hyperion” din satul Gura Galbenei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Șefa statului a vorbit cu elevii din clasele a X-XII-a despre pace, libertate, democrație, despre experiența lor de participare la alegerea consiliului elevilor din școala lor. De asemenea, Președinta a discutat cu liceenii despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană pentru tânăra generație, despre implicarea activă a elevilor în procesele decizionale locale și în proiectele importante pentru țară – începând de la programul de împădurire și continuând cu proiectul de aderare la UE. 

Tot astăzi, șefa statului a vizitat și grădinița din localitate, în timp ce copiii se jucau în curte. Grădinița a fost renovată cu sprijinul poporului american și din contribuția primăriei și este un model pentru alte grădinițe. „Așa se construiește Moldova europeană, prin unitate, efort comun și multă muncă”, a punctat Președinta Maia Sandu.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE