VIDEO// Schemă de contrabandă cu băuturi alcoolice de peste patru milioane de lei, dejucată urmare a șase percheziții efectuate la un agent economic

443
0

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță contracararea unei încercări de transportare spre portul din Constanța a unui autocamion cu băuturi alcoolice pretins fabricate în Coreea de Sud, destinat SUA.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Urmare a reținerii acelei cantități de alcool în noaptea de vineri, 30 martie curent, de către funcționarii vamali în postul vamal Leușeni-Albița, au urmat percheziții în alte patru autocamioane și depozitul agentului economic, în trei localități din regiunea Centru a republicii.

Prin urmare, au fost ridicate per total peste 300.000 sticle de băuturi alcoolice, estimate la peste 4.000.000 de lei.

De asemenea, a fost ridicată materie primă pentru ambalare, acte contabile, înscrisuri de ciornă și purtători de informații.

Acestea urmează să fie supuse cercetărilor penale, iar persoanele implicate urmează să fie citate pentru audieri. Investigațiile continuă, timp în care este incidentă prezumția nevinovăției, potrivit legii.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE