Nicolae Potcolină: „Vreau să văd cu ochii mei reîntregirea Țării”

Săptămâna trecută la Biblioteca Centrală „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău a fost lansată o carte de epigrame și catrene semnată de un debutant cu vârsta fragedă de numai 76 de ani.  Volumul întitulat „Săgeți bucovinene” semnat de Nicolae Potcolină, originar din Probotești, Adâncata, ținutul Herța, amintește de „Săgețile” lui Petru Cărare și, prin atitudinea incisivă față de ocupanți și tot soiul de exploatatori, veniți de aiurea sau recrutați din băștinași vânduți, atinge struna sensibilă a moldoveanului și bucovineanului care au devenit frați de suferință în istorie. Domnul doctor Potcolină, în loc să stea liniștit și să se odihnească la vârsta-i onorabilă, se ia la trântă cu Putin și cu regimul lui, nu ostenește să lovească în cei care  se declară „frații noștri mai mari”, dar și în fel de fel de lepădături, cărora le stă bine înfipte în săgețile sale care nu dau greș și lovesc în țintă cu cea mai mare precizie. 

„Pe Putin aș vrea să-l văd cât mai curând la Haga”

Evenimentul trebuia să aibă loc mai înainte, poate chiar în ziua de naștere a debutantului, 24 februarie, zi în care acum doi ani s-a început războiul din Ucraina. Pentru că volumul și-a mai așteptat apariția la editură și la tipografie, a văzut lumina tiparului mai târziu. Întârzierea nu-i știrbește însă din valoare, iar cei care l-au citit pot confirma acest lucru.

„ Cu doi ani în urmă, de ziua mea de naștere, s-a început calvarul. Aș vrea să mai trăiesc și să văd sfârșitul războiului, care va culmina cu victoria Ucrainei, bineînțeles. În caz contrar, atât pentru noi, cât și pentru europeni, ar urma o catastrofă. Pe Putin vreau să-l văd cât mai curând la Haga. Vreau să văd cu ochii mei reîntregirea Țării și încă multe alte izbânzi vreau să văd”, declară în cuvântul său de deschidere Nicolae Potcolină.

„Nu mă dădeam bătut cu una cu două”

Scriitorul Liviu Belâi a salutat prezența mai multor artiști de valoare prezenți la această lansare de carte: Zinaida Julea, Vasile Iovu, Nicolae Ciubotaru, Ioana Căpraru, Ion Paulencu și alții. Elita medicinei din Republica Moldova era și ea prezentă, pentru că protagonistul serii, toată viața lui, a iubit cântecul și a fost un doctor apreciat. A avut succese mari în ambele domenii și nu se știe bine în care a perseverat mai mult. Nu vom enumera aici toate realizările sale, pentru că ne-ar lua tot spațiul, un lucru însă credem că trebuie să fie spus. Nicolae Potcolină s-a dedicat cu trup și suflet oamenilor pe care i-a tratat cu cântecul, acolo unde medicina nu are încă o așa putere.

„Pe la vreo trei anișori, alergam de nu mă putea prinde nimeni, recitam poezii și cântam frumos de se aduna lumea să mă vadă. Când mi se făcea foame, strigam după mama să vină să-mi dea țâță, dar ea îmi lămurea față de oamenii care râdeau pe furiș că sunt deja mărișor și trebuie să trec la o altă „dietă”. Nu pot să uit cum mama, ca să mă dezbaiere de pofta mea crescândă, își ungea sânii cu funinginea de pe fundul ceaunului. Cu toate acestea, prindeam momentul și o atacam în forță. Îi dezgoleam un sân, apoi altul, sugeam și scuipam funinginea în hohotele de râs ale mamei și ale celor care priveau acest spectacol. Într-un cuvânt, nu mă dădeam bătut cu una cu două”, scrie Nicolae Potcolină în „Viața pe scurt” de la începutul cărții sale de epigrame.

„Tata nu m-a lăsat să cânt la vreun instrument muzical”

Este doar un mic fragment care denotă talentul de povestitor al doctorului Potcolină, cel crescut într-o familie cu opt copii care au învățat să cânte cu toții. Nicolae Potcolină a ascultat de sfatul părinților care au vrut să aibă măcar un copil „mai serios” și s-a dus să învețe la medicină, acolo unde a învățat, dar nu a uitat de pasiunea vieții sale, cântecul.

„Pentru că dorea să facă din mine doctor, tata nu m-a lăsat să cânt la vreun instrument muzical. Când ne adunam cu toții acasă și răsunau în toată mahalaua numai cântece, le spuneam fraților și surorilor că mă simt între ei… ca un fotbalist. În 1965 am fost admis la medicină, dar pentru că dragostea de cântec nu m-a părăsit niciodată, am devenit interpret de cântece populare în ansamblul „Alunelul” unde au cântat și Maria Drăgan, Tamara Chțaniuc, Maria Sarabaș și alții”, scrie mai departe domnul doctor Potcolină.

 „A avut noroc că și-a făcut studiile pe când era rector Nicolae Testemițeanu”

Academicianul Gheorghe Ghidirim, care i-a fost decan la Institutul de Medicină lui Nicolae Potcolină cât timp acesta a învățat la facultate, și-a amintit că „Nicolăieș a fost eminent și a avut mare noroc că și-a făcut studiile pe când era rector Nicolae Testemițeanu, cel care a ordonat să se facă traduceri în română din limba rusă  a manualelor și să se predea medicina în limba noastră”. Care a fost contribuția rectorului Testemițeanu, viitor ministru destituit de regim, la tot ceea ce înseamnă luptă de eliberare națională și renaștere e o temă pentru un alt articol. Menționăm doar faptul că Academicianul Georghe Ghidirim, o altă personalitate notorie a neamului nostru românesc, l-a evocat și elogiat așa cum poate să o facă doar un om mare când vorbește despre alt om mare…

A cântat în Palatul Congreselor din Kremlin

„Cu Ansamblul „Veselia”, împreună cu Nadejda Cepraga, am cântat în Palatul congreselor din Kremlin. Apoi a trebuit să mergem cu concerte, timp de o lună, în Polonia. În câteva ore, am învățat un cântec polonez cu care am avut mare succes. Zece mii de spectatori s-au ridicat în picioare și m-au aplaudat minute în șir”, spune Nicolae Potcolină. Au urmat apoi concerte și în alte țări, unde interpretul Potcolină cânta în limba băștinaților, fiind de fiecare dată aplaudat în picioare.

Despre omul de omenie, doctorul bun și artistul de succes Nicolae Potcolină au vorbit pe parcurs Ioana Căpraru, Vasile Iovu, Nicolae Ciubotaru, Viorel Prisăcaru,  Romeo Șcerbina, Zinaida Julea și alții. Zinaida Julea, în stilul esopic ce o consacră, a lansat o frază care s-a memorizat: „Un artist de cântă rău, nu moare nimeni, un medic, dacă tratează rău, mor oameni”. Bineînțeles că, în acest caz, nu putea fi vorba de Nicolae Potcolină.

Laureat la Festivalul „Crizantema de Aur” de la Târgoviște

„In 1990 am fost și laureat la Festivalului Internațional de Romanțe „Crizantema de aur” de la Târgoviște. Am avut onoarea să cânt într-un concert în care a evoluat, ca invitat de onoare, și marele interpret Gică Petrescu”, mai scrie Nicolae Potcolină spre sfârșitul aducerilor sale aminte.

Este mult sau puțin? Ca să vă convingeți că este foarte mult pentru un om care a scris o carte la 76 de ani, este necesar să procurați această carte și să o citiți. Cele peste două sute de epigrame au fost redactate și prefațate de subsemnatul, iar o postfață edificatoare a scris Liviu Belâi, cel care a făcut și un drum până la Academia Română din București ca să lase două exemplare în fondul Bibliotecii academice.