CNA desfășoară percheziții în biroul unui administrator autorizat din capitală într-un dosar de abuz de putere

300
0

Biroul unui administrator autorizat din municipiul Chișinău este percheziționat, în aceste clipe, de către ofițerii CNA.  Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea Procuraturii Anticorupție și sunt efectuate într-o cauză penală, pornită pe faptul abuzului de putere în cadrul unui proces de insolvabilitate.

Potrivit probelor gestionate, administratorul desemnat de instanța de judecată, în complicitate cu unii membri ai comitetului creditorilor și factori de decizie din mediul privat, ar fi înstrăinat mai multe spații locative de pe strada Pietrarilor, mun. Chișinău, prin organizarea procedurii de licitație, în valoare de peste 7,6 milioane de lei, desfășurată contrar Legii insolvabilității.
În vederea administrării probatoriului pe cauza penală, administratorul autorizat urmează a fi audiat în calitate de bănuit și cercetat în stare de libertate.

CNA amintește că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE