Discursul prim-ministrului Dorin Recean în plenul Parlamentului: „E pace în Moldova, așa este? Peste această clădire nu cad bombe, nu cad drone, nu-i așa?”

327
0
Publicăm discursul prim-ministrului Dorin Recean în plenul Parlamentului, în legătură cu prezentarea Raportului cu privire la activitatea Guvernului pentru anul 2023:
„E pace în Moldova, așa este? Peste această clădire nu cad bombe, nu cad drone, nu-i așa? Avem posibilitatea azi să discutăm în siguranță despre activitatea guvernului datorită eroismului ucrainenilor, care timp de 2 ani țin piept războiului de agresiune început de Rusia în țara vecină. Pacea este esențială, pacea este determinantă pentru ca noi să reușim să construim Moldova.

Guvernul a lucrat pe 4 direcții concomitente în 2023:

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

(1) Dezvoltare economică și creșterea bunăstării. Orice ar întreprinde Guvernul, este esențial să îmbunătățim viața oamenilor.

(2) Pace și securitate. Dincolo de agresiunea militară a Rusiei în țara vecină, Republica Moldova este și ea atacată prin mijloace hibride din interior și exterior; dar Guvernul asigură pacea și stabilitatea.

(3) Anticorupție și reforma justiției. Este cea mai dificilă reformă pe care trebuie să o realizăm; în același timp, anume justiția integră este pilonul sustenabilității oricărei reforme. Fără justiție integră, nu putem avea bunăstare pentru toți cetățenii, doar pentru cei șmecheri și corupți. Pedepsirea corupților și recuperarea banilor furați va readuce încrederea cetățenilor în instituțiile de drept.

(4) Integrare europeană. Aderarea la UE ajută Moldova să avem mai multe resurse financiare ca să investim în bunăstarea oamenilor, iar mediul de afaceri să aibă acces la cea mai mare și mai bogată piață din lume, iar prin asta să deschidă locuri de muncă, să asigure salarii mai mari pentru cetățenii Republicii Moldova.

Ceea ce se întâmplă azi în Moldova, faptul că de câțiva ani Guvernul construiește condiții europene de viață – și vom continua să construim în toată țara – se datorează faptului că menținem pacea acasă, iar țările membre ale Uniunii Europene și alți prieteni ne ajută.

Am vorbit în acest an cu oamenii din peste 100 de localități. Cunosc greutățile prin care trec oamenii. Tocmai pentru a îmbunătăți viața cetățenilor, Guvernul are un plan foarte clar pentru a crește bunăstarea, iar aderarea la UE este un pas firesc care să garanteze pacea și prosperitatea la noi acasă.

Decizia istorică de deschidere a negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a venit după un efort coordonat al tuturor instituțiilor care s-au mobilizat exemplar pentru a îndeplini recomandările Comisiei Europene. Aici vreau să atrag atenția că toate aceste recomandări sunt în folosul cetățenilor Republicii Moldova. Știm cu toții cum s-au dezvoltat țările care au aderat la UE și vrem același lucru pentru Moldova – deja am pierdut prea mult timp. În România, de exemplu, salariul mediu a crescut de peste 3 ori în doar 7 ani din momentul din care a început negocierile de aderare. Din momentul aderării în 2007 și până în prezent, România a beneficiat de peste 90 miliarde euro de la UE (echivalentul a 16 bugete anuale ale Republicii Moldova) pentru dezvoltare economică și socială. O asemenea dezvoltare o asigură aderarea la UE și acesta este obiectivul nostru pentru Moldova.

Am avut un an în care economia Republicii Moldova s-a recuperat după consecințele crizelor multiple ale anului 2022, cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Am încheiat anul în creștere economică și cu o inflație diminuată la 4,2%.

În fața tuturor provocărilor, prietenii noștri externi au continuat să ne susțină. Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, ⅔ din exporturi merg anume pe piața europeană, iar în 2023 am reușit exporturi record de cireșe, struguri de masă și prune. Exporturile de servicii au înregistrat și ele o creștere de 12%, în special, în domeniul telecomunicațiilor, a informațiilor, transporturilor și construcțiilor.

Am redus semnificativ costul pentru serviciile de roaming cu Uniunea Europeană care sunt accesibile pentru orice cetățean – putem vorbi în țările europene așa cum vorbim acasă. Sunt sigur că inclusiv cei mai vocali deputați de aici, care declară public despre faptul că sunt contra integrării europene, au beneficiat deja din plin de acest lucru.

În toate domeniile – dezvoltare locală, educație, protecție socială, sănătate, apărare, mediu, agricultură, cultură, energie – construim și ne mișcăm înainte, chiar dacă avem un război la hotar și chiar dacă avem încă multe probleme de rezolvat.

Dezvoltare regională și locală

Modernizarea orașelor și satelor reprezintă una din cele 20 priorități guvernamentale din Planul Național „Construim Moldova Europeană”.

Programul „Satul european” a continuat în 2023, prin lansarea componentei „Satul european expres”, cu 989 de proiecte de dezvoltare în desfășurare și investiții de circa 1,5 miliarde lei din resursele Fondului Național pentru Dezvoltarea Regională și Locală.

S-a facilitat accesul la servicii vitale pentru comunități, oferind alimentare cu apă pentru aproximativ 80.000 de locuitori din 78 de localități și canalizare pentru circa 50.000 de locuitori din 10 localități.

Au fost inițiate lucrările pentru construcția apeductului magistral Chișinău – Strășeni – Călărași.

În total, în ultimii 2 ani am reușit:

  • construcția și reabilitarea a circa 530 de km de drumuri naționale, regionale și locale,
  • peste 478 de km de rețea de apă și canalizare,
  • am construit și reabilitat 57 de poduri
  • am renovat circa 200 de școli și grădinițe, 28 de case de cultură,
  • am construit aproape 300 de km de rețea de iluminat stradal,
  • am investit în modernizarea spitalelor peste 2 miliarde de lei.

Impactul fiecărei acțiuni de construcție înseamnă îmbunătățirea calității vieții în satele și orașele noastre, locuri de muncă, dezvoltare economică pentru zeci și sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. Iar multe dintre aceste proiecte au fost așteptate zeci de ani de locuitori. Guvernul le-a deblocat și a accelerat construcția a numeroase proiecte.

Sănătate

În anul 2023, la fel ca și în 2022, eforturile Guvernului au fost concentrate  pe transformarea  sistemului de sănătate în unul capabil să ofere populației acces real la servicii medicale de calitate, medicamente sigure, eficiente și la prețuri accesibile, precum și soluții viabile de tratament și prevenire a bolii.

În sănătate am avut parte de cele mai mari investiții de la independență încoace. Doar în ultimii doi ani, pentru reconstrucția și dotarea cu echipament medical modern, dar și instruirea personalului medical au fost cheltuite 2,4 mlrd. lei.

Circa 800 mii de persoane au beneficiat de medicamente medicale compensate, în anul 2023, în valoare totală de peste 930 milioane de lei, cu 20,5% mai mult decât în 2022.

Pentru ca oamenii să fie mai sănătoși și să aibă acces la tratament rapid, au fost înființate două rețele mari de servicii medicale:  Serviciul Național de Asistență Medicală în Cazul Accidentelor Vasculare Cerebrale (AVC), care constă în 13 centre specializate, și  Rețeaua de Colposcopie, compusă din 12 cabinete echipate cu instrumentele necesare pentru depistarea timpurie a leziunilor precanceroase și cancerului de col uterin.

Au fost majorate cu 15% salariile pentru aproximativ 48 de mii de angajați din instituțiile medico-sanitare publice, fiind alocate fonduri în valoare de 313,5 milioane de lei. În plus, prima pentru munca de noapte a fost majorată cu 15%, iar salariile  medicilor legiști și ale experților judiciari care lucrează la Centrul de Medicină Legală au fost majorate cu 35%.

După transferul spitalelor raionale sub autoritatea Ministerului Sănătății, timp de opt luni, au fost făcute investiții considerabile de 387 milioane de lei în modernizarea infrastructurii acestora cu echipamente și dispozitive medicale esențiale: tomografe computerizate, ambulanțe de tip A și B, au fost dotate sălile chirurgicale, a celor de naștere și de terapie intensivă. Au fost instalate 127 de generatoare în toate unitățile sanitare din țară, astfel încât pacienții în stare critică să beneficieze de acces neîntrerupt la servicii medicale. La Institutul de Medicină Urgentă a fost inaugurată cea mai mare și modernă Unitate Primiri Urgențe din țară.

Agricultură și industrie alimentară

Sectorul agricol a înregistrat o creștere semnificativă în anul 2023, constituind unul din principalii factori care au susținut economia națională. Vinurile noastre cuceresc lumea, ocupând locuri de frunte la concursurile internaționale, și au ajuns acum în peste 75 de țări ale lumii. Exportul de struguri de masă a crescut cu aproximativ 47%, în timp ce exportul de struguri pentru vin s-a dublat.

Producția de lapte a crescut cu 15%, fiind stimulată de politica statului de acordare a plăților directe per cap de animal.

Eforturile noastre sunt susținute și de trendul de creștere a investițiilor în mediul rural. În ultimii trei ani, valoarea totală a investițiilor în agricultură și mediul rural a crescut constant, ajungând la 6,14 miliarde de lei în 2023, o creștere de 8%. 

Prin intermediul Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură, au fost debursate în contul beneficiarilor de subvenții 1,7 miliarde de lei (100%), executate pentru subvenții post-investiționale, susținerea a 32 de proiecte start-up, proiecte ce contribuie la dezvoltarea localităților rurale, plăți directe pentru sectorul zootehnic.

Finanțe

În anul 2023, Guvernul s-a concentrat pe promovarea unei politici bugetare stimulative, orientate spre stabilitate și reforme care să favorizeze relansarea și creșterea economică.

Veniturile bugetare au crescut cu 11,8%, fiind încasate 102,3 miliarde de lei.

De la 1 octombrie, în cadrul pachetului de suport „Spor pentru Moldova” am reușit să asigurăm creșteri salariale pentru personalul medical și oamenii de teatru, dar și plăți unice cadrelor didactice și non-didactice, salvatorilor, polițiștilor și carabinierilor.

La finalul anului 2023, întreprinderile de stat au contribuit la buget cu aproximativ 87 milioane de lei, iar societățile pe acțiuni ale statului au transferat dividende în valoare de peste 215 milioane de lei.

Veniturile fiscale au crescut  în 2023 cu 16,4%, reprezentând una din principalele surse de creștere a veniturilor bugetare. Veniturile din operațiunile vamale, de asemenea, au fost în creștere – plus 3,8%. Acest lucru se datorează procedurilor simplificate de vămuire pentru agenții economici autorizați, declararea electronică a mărfurilor și modernizarea posturilor vamale de frontieră Sculeni, Leușeni și Giurgiulești.

Infrastructura de transport

Stimați deputați,

Guvernul construiește o infrastructură modernă, sigură și durabilă în întreaga țară pentru a susține creșterea economică și bunăstarea populației. Pentru a realiza acest obiectiv, doar în 2023 au fost majorate alocațiile financiare în Fondul rutier cu 28%, totalizând 2,3 miliarde de lei. Aceste fonduri au fost utilizate în totalitate pentru întreținerea și modernizarea a 6000 de km de drumuri naționale.

Au fost finalizate lucrările pe 166 km de drumuri și 4 poduri  și au început lucrările pe alte sectoare majore, cum ar fi drumurile republicane Hîncești – Leova – Cahul sau Soroca – Arionești – Otaci. Alte 76 de km de drumuri naționale au fost reabilitate și construite cu susținerea partenerilor externi, fiind investite circa 742 milioane de lei.

La 9 mai 2023, Republica Moldova a devenit prima țară non-UE care a aderat la Mecanismul pentru interconectarea Europei. Comisia Europeană a aprobat finanțarea pentru trei proiecte moldo-române de dezvoltare a infrastructurii transfrontaliere – la Ungheni, Leușeni și Giurgiulești, în valoare de 91 milioane de euro.

Construim punți între cele două maluri ale Prutului: în 2023, guvernele Republicii Moldova și României au ratificat acordurile pentru construirea și modernizarea a trei poduri peste Prut: Leușeni – Albița, Sculeni – Sculeni, Cahul – Oancea.

Alte proiecte ambițioase demarate în anul 2023 sunt: construcția primei autostrăzi din Republica Moldova Ungheni – Chișinău – Odesa, extinderea unei porțiuni de 7 kilometri din centura orașului Chișinău la 4 benzi și reabilitarea traseului Leușeni – Chișinău – Dubăsari.

Modernizarea transportului feroviar în Republica Moldova este o prioritate strategică. În 2023, s-au negociat și semnat Acorduri cu BERD și BEI pentru reabilitarea coridorului feroviar Vălcineț – Ocnița – Bălți – Ungheni – Chișinău – Căinari. Tot în 2023, am avansat lucrările de reparație pe tronsonul Bender – Căușeni – Basarabeasca – Etulia – Giurgiulești. De asemenea, am asigurat controlul comun moldo-ucrainean feroviar la Reni, pentru a facilita tranzitul și a spori capacitatea punctelor de trecere.

În domeniul transportului aerian, anul 2023 a fost marcat de revenirea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului și atragerea mai multor operatori aerieni pe piața Republicii Moldova: Wizz Air, Georgian Wings, Aegean Airlines, AirBaltic, Eurowings, Southwind Airlines, Israir, Azerbaijan Airlines – AZAL, Arkia Airlines, etc, ceea ce a contribuit la diversificarea opțiunilor de transport aerian disponibile pentru călători.

Energie

Pentru prima dată în 30 de ani, suntem independenți enegetic, nu putem fi șantajați cu soarta țării de Gazprom și avem libertatea de a cumpăra gaz la cel mai potrivit preț, în interesul cetățenilor.

În anul 2023, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în domeniul energiei din surse regenerabile, reflectând o creștere remarcabilă a capacităților de generare a energiei electrice. Capacitatea totală de energie regenerabilă a atins 348,55 MW, aproape dublu comparativ cu 2022.

Instalațiile fotovoltaice au contribuit major, cu aproximativ 55%, la această capacitate, înregistrând o creștere de aproximativ 3,2 ori față de anul anterior și stimulând economisiri semnificative în facturile de energie electrică pentru consumatorii finali.

Implementăm cu succes Proiectul „Eficiența Energetică” a instituțiilor publice, estimat să aducă economii anuale de aproape 100 de milioane de lei.

Un alt program de succes este „Rabla pentru electrocasnice”, lansat în noiembrie 2023,  prin intermediul căruia peste 56 de mii de gospodării deja au primit vouchere pentru achiziționarea de electrocasnice eficiente energetic și becuri LED.

Un aspect important pe care vreau să-l menționez este că, în ciuda limitărilor impuse de către Gazprom asupra livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova, Guvernul, în comun cu întreprinderile din sectorul energetic, a reușit să asigure o furnizare continuă și neîntreruptă a energiei electrice și termice către consumatori.

Mediu

În domeniul mediului, Guvernul a aprobat Programul național de extindere și reabilitare a pădurilor pentru perioada 2023-2032, la inițiativa președintei Sandu. Mă bucur că, deja în primul an de implementare, au fost efectuate plantări pe o suprafață de 7,2 mii ha.

În domeniul gestionării deșeurilor, împreună cu administrația publică locală, am lansat, proiecte de gestionare a deșeurilor care au condus la creșterea ratei de reciclare și la reducerea cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare.

Justiție și drepturile omului

Stimați colegi,

Justiția trebuie curățată de corupți! 

În calitate de prim-ministru, voi continua să avertizez public corupții, indiferent de câte proteste și nemulțumiri vor fi de la diferite asociații cu reputație dubioasă. Vreau să încurajez, în același timp, judecătorii onești, procurorii curajoși, pentru că ei sunt, să facă un pas înainte și noi, gradual, să curățăm justiția de corupție.

Stimați oameni ai justiției: ACUM este momentul PENTRU o Moldovă europeană, unde legea este în capul mesei.

Eforturile Guvernului s-au concentrat pe garantarea independenței și integrității sistemului judiciar, combaterea corupției, implementarea reformelor de deoligarhizare, recuperarea activelor și lupta împotriva spălării banilor, precum și consolidarea protecției drepturilor omului.

În 2023, Republica Moldova a urcat semnificativ în clasamentul internațional al percepției corupției, ajungând de pe locul 91 pe locul 76 din 180.

Cultură și turism 

Am creat Fondul Național al Culturii pentru a asigura o finanțare eficientă a sectorului cultural, cu un buget estimat de 28,6 milioane de lei pentru anul 2024.

Am instituit indemnizații pentru tinerii absolvenți ai instituțiilor de învățământ cu profil artistic care activează în domeniul cultural.

Am revizuit sistemul biblioteconomic și am majorat bugetul pentru editarea cărții naționale.

În domeniul turismului:

  • Am creat Oficiul Național al Turismului pentru promovarea Republicii Moldova pe plan internațional;
  • Satul Văleni din raionul Cahul a fost premiat cu distincția „Cel mai bun sat turistic”, la concursul „Best Tourism Villages”;
  • În anul 2023, în domeniul turismului, a fost remarcată o creștere a numărului de vizitatori de 5,6% față de anul 2022, ajungând la un total de 503,7 mii de persoane. Comparativ cu anul 2022, încasările din activitatea turistică au crescut în total – cu 865,3 milioane de lei (+26,1%).

Educație și cercetare

Educația este o prioritate pentru Republica Moldova. Vrem să asigurăm creșterea calității conținutului educațional și a resurselor umane.

Guvernul construiește și vom accelera acest proces. În educație s-au alocat 500 mln lei pentru investiții în 7 universități și 6 colegii, s-au renovat 58 de grădinițe, 128 de școli și gimnazii și pentru prima dată, s-au construit sau reabilitat 133 de săli și terenuri sportive.

Sistemul de formare și dezvoltare profesională a resurselor umane din domeniul educației a fost  îmbunătățit prin crearea Institutului Național pentru Educație și Leadership, recalificarea a 800 de cadre didactice și implementarea Programului de formare continuă „Investim în profesori”, care a vizat formarea a 3000 de cadre didactice din 90 de instituții de învățământ general. Majorările salariale cu 15%, intrate în vigoare din 1 ianuarie 2024, și plățile unice de 5000 lei pentru personalul din învățământ reflectă angajamentul ferm al Guvernului de a susține  domeniul educației.

Sprijinim excelența în învățământ: au fost majorate premiile și alocațiile pentru elevii și profesorii, care au obținut rezultate  la olimpiade și concursuri.

Reintegrare

Doamnelor și Domnilor deputați,

Chișinăul, în pofida amenințărilor hibride ale Kremlinului și agresiunii ruse din Ucraina, reușește să alinieze teritoriul din stânga Nistrului la obiectivul nostru de pace și stabilitate.

Parcursul european al țării nu prezintă un impediment în calea soluționării conflictului transnistrean. Din contra, reglementarea diferendului transnistrean se va realiza doar pe cale pașnică, iar cetățenii noștri pe ambele maluri ale Nistrului beneficiază deja din plin de avantajele acestei integrări.

La data de 10 mai 2023, a fost aprobat Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023, care a permis finanțarea a 26 de proiecte de dezvoltare în perimetrul Zonei de Securitate, cu un buget total de 15,0 milioane de lei.

Regiunea transnistreană beneficiază de Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, unde exportă aproape ⅔ din producție. Pentru ca aceste beneficii să fie păstrate, stânga Nistrului  trebuie să se conformeze unor rigori ale UE, or beneficiile vin odată cu respectarea regulilor.

Muncă și protecție socială 

Politica noastră în domeniul ocupării forței de muncă a fost axată pe promovarea ocupării tinerilor, a persoanelor cu dizabilități și a șomerilor și creșterea investițiilor în programele de ocupare a populației.

Salariul minim pe țară a fost majorat cu 12,5% în 2023 și cu încă 25% în 2024, ajungând la 5000 de lei, care s-a dublat în ultimii 2 ani.

În anul 2023:

  • A fost majorată alocația lunară de stat cu 250 de lei pentru circa 37 de mii de persoane, veterani de război, participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, victime reabilitate ale represiunilor politice, precum și pentru membrii familiilor acestora.
  • A fost majorată indemnizația unică la nașterea copilului de la 10 932 de lei la 20 000 de lei.
  • A fost reformat sistemul de asistență socială „Restart”, care își propune să îmbunătățească guvernanța și transparența în sistemul de asistență socială și să asigure accesul uniform și echitabil al populației vulnerabile la prestații și servicii sociale de calitate.

Integrare europeană și afaceri externe

Moldova este europeană și  viitorul nostru este unul al păcii, bunăstării și prosperității, în marea familie a Uniunii Europene.

Repet și aici în Parlament, în fața întregii țări: PENTRU Moldova Europeană trebuie să ne unim cu toții forțele. PENTRU Moldova Europeană trebuie să continuăm reformele care aduc beneficii cetățenilor, aduc beneficii țării

Anul 2023 a fost un an decisiv pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Deciziile istorice ale Consiliului European de a oferi statutul de țară candidată pentru aderare la UE și mai apoi de a iniția negocierile pentru aderare au reprezentat un succes important pentru Republica Moldova. Este un  merit incontestabil al președintei Sandu, al majorității parlamentare, al echipei de funcționari din ministere și agenții, dar și al majorității covârșitoare a cetățenilor acestei țări care susțin drumul nostru ireversibil în UE.

La 1 iunie 2023, Moldova a fost centrul diplomației europene, găzduind cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene. 48 de șefi de state și de guverne și-au exprimat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, conferind vizibilitate internațională și credibilitate acțiunilor noastre în calea implementării reformelor.

În octombrie, Moldova și-a găzduit prietenii și partenerii la cea de-a patra reuniune a conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, inițiată de Franța, Germania și România în urma agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Platforma a a reunit peste 57 de delegații din 37 de state partenere și 20 de organizații internaționale.

Drept rezultat, au fost semnate 5 memorandumuri de înțelegere între Republica Moldova și partenerii internaționali, cu un sprijin financiar de 149 milioane de euro, inclusiv granturi de 38,7 milioane de euro.

În centrul atenției – sunt și cetățenii noștri din Diaspora – veritabili ambasadori ai  Republicii Moldova. Guvernul a implementat politici ample de sprijin și de facilitare a revenirii și reintegrării cetățenilor din diasporă, precum și de modernizare a serviciilor consulare pentru a asigura accesibilitate și eficiență crescută. Vizitând cu regularitate satele și orașele Moldovei, am cunoscut familii care au revenit acasă, au deschis o afacere și contribuie la dezvoltarea economică a țării. Am cunoscut și tineri care au revenit de la studii din străinătate, s-au angajat în instituțiile publice și contribuie la avansarea Republicii Moldova în calea spre Uniunea Europeană.

Stimați deputați,

Până acum am spus ce a realizat Guvernul Republicii Moldova cu suportul colegilor din Parlament.

Am menționat și anterior că merg în satele și orașele din Moldova și vorbesc cu cetățenii noștri. Știu care sunt probleme cu care se confruntă: venituri mici, lipsa locurilor de muncă bine plătite, prețuri ridicate. Guvernul este conștient de aceste probleme ale cetățenilor și avem un plan bine gândit pentru a le rezolva.

În toată această perioadă, am găsit resurse pentru a asigura mai multe locuri de muncă și venituri mai mari pentru cetățeni și am implementat peste 850 de proiecte de infrastructură care îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor țară.

Guvernul construiește și va continua să construiască o Moldovă europeană, în care toți locuitorii au condiții bune de viață. Construcția Moldovei nu este un proces de o zi sau două – acest proces durează și e nevoie de fiecare. Vom reuși să construim o Moldovă europeană de la nord la sud, în cele mai mici sate și cele mai mari orașe, doar dacă toată țara pune umărul.

Guvernul își face partea lui de responsabilitate, Guvernul  construiește în toată țara, dar fiecare din noi trebuie să se implice, – acolo unde este – să ne facem bine treaba, să muncim onest.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE