Bugetul de stat a fost modificat pentru a susține consumatorii vulnerabili energetic

367
0

Potrivit autorului PROIECTULUI, cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, au fost semnate acorduri între Republica Moldova și partenerii de dezvoltare, pentru a spori capacitățile de susținere a consumatorilor vulnerabili la energie.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Suedia și Italia urmează să acorde țării noastre granturi nerambursabile în valoare de circa 8852,1 mii dolari și, respectiv, 4320,0 mii de euro, pentru implementarea măsurilor de reducere a vulnerabilității energetice.

În vederea valorificării acestor granturi, se propune modificarea Legii bugetului de stat prin includerea respectivelor mijloace financiare la veniturile și cheltuielile bugetului de stat pe anul 2024, fără a fi modificat deficitul bugetului.

De asemenea, proiectul prevede autorizarea Ministerului Finanțelor de a redistribui alocațiile aprobate în Fondul de reducere a vulnerabilității energetice între măsurile acestui Fond, la propunerile întemeiate ale Ministerului Muncii şi Protecției Sociale și ale Ministerului Energiei.

Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE