Premierul Dorin Recean a participat la lucrările Congresului Partidului Popular European (PPE), cea mai importantă formațiune politică din Parlamentul European, care s-a desfășurat la București în perioada 6-7 martie. La reuniune, prim-ministrul Republicii Moldova a ținut un discurs în cadrul panelului dedicat dialogului local privind extinderea Uniunii Europene, organizat de Grupul PPE din cadrul Comitetului European al Regiunilor. Dorin Recean a vorbit despre importanța conlucrării dintre autoritățile locale și centrale în cadrul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Doar împreună găsim cele mai bune soluții pentru problemele cetățenilor și realizăm proiecte de modernizare a localităților, precum este programul „Satul European”, care vor aduce mai multă stabilitate și prosperitate în regiune. Prin efortul comun al administrației publice centrale și locale, Guvernul construiește Moldova europeană și creează condiții mai bune de viață pentru oameni”, a declarat prim-ministrul.
Tot în cadrul Congresului PPE, Dorin Recean a avut o discuție cu omologul său polonez, Donald Tusk, pe care l-a invitat la Chișinău pentru o vizită oficială. Cei doi prim-miniștri au mai vorbit despre parcursul european al Republicii Moldova și provocările cu care se confruntă ambele țări în urma agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei.
„Țările noastre au parte de aceleași provocări în ceea ce ține de invazia Rusiei din Ucraina, dar împreună împărtășim aceleași valori democratice și oferim sprijin necondiționat Ucrainei. Polonia este un partener foarte important al Republicii Moldova atât din punct de vedere al parcursului european, cât și cel al dezvoltării economice, fiind o piață foarte importantă de desfacere pentru producătorii moldoveni de fructe și legume, dar și vinuri”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
De asemenea, la București, prim-ministrul Republicii Moldova a avut o întrevedere oficială cu Antonio Tajani, ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale a Republicii Italiene. „Diaspora noastră din Italia este una dintre cele mai mari și este important ca împreună cu autoritățile italiene să găsim cele mai bune soluții pentru problemele cu care se confruntă și să dezvoltăm relațiile foarte bune între țările noastre”, a menționat șeful Executivului de la Chișinău.
La finalul Congresului PPE de la București, Dorin Recean s-a întâlnit cu gazda evenimentului, președintele Senatului României, Nicolae Ciucă. Prim-ministrul Republicii Moldova i-a mulțumit încă o dată oficialului pentru sprijinul constant pe care îl oferă România, menționând, în context, avansarea proiectelor de construcție a celor patru poduri peste Prut, Costești-Stânca, Bărboieni-Răducăneni, Leova-Bumbăta și Leca-Fălciu, pentru care ieri au fost depuse șase oferte pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
„Împreună, construim punți de colaborare ce aduc beneficii românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Datorită sprijinului pe care îl primim din partea României, avansăm cu pași hotărâți pe calea aderării la UE”, a declarat Dorin Recean.
În cadrul evenimentului de la București, premierul Dorin Recean a mai avut un schimb de opinii cu mai mulți lideri politici europeni, printre care președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, dar și cu vicepreședintele formațiunii, europarlamentarul român, Siegfried Mureșan.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE