TIMPUL
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINETimpul e un vas maritim
Ce plutește spre destin:
Unii merg cu el legitim
… alții clandestin.
DIN PĂCATE
Preasfântul a creat Olimpul,
Cuvântul, spiritul și timpul
Dar moartea are un atu
Căci Domnul iartă…timpul, nu!
PROSTIA
Mi-e greu s-o definesc anume,
Deși un gând profund mi-am stors:
Prostia cred că-i altă lume…
Din care nimeni nu s-a-ntors.
VIAȚA
E spectacolul în care
Din nefericire nu-s
Nici metode de bisare,
Nici cei c-un bilet în plus.
PIATRA
Material ca piatra nu-i
Și-o coborâm din vârf de munți
Să facem celor mari statui…
Ori s-aruncăm în cei mărunți.
ROMÂNI AȘEZAȚI
În țara plină de orgolii,
Tot omul este așezat:
La Parlament în trei fotolii
Iar la spital…doar doi în pat.
ACCESORII
În Parlament urcând ușor
Spre bunăstare absolută,
Minciuna e un ascensor,
Imunitatea…parașută.
BANII
În trei categorii mai mari
I-am împărțit(Accept și critici)
În bani munciți, în bani murdari
…și bani politici.
EXCEPȚIE
Privind colegii de serviciu
Găsesc la fiecare-un viciu,
Pe șeful doar l-aș excepta…
(Prostia este altceva)
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE