NEuitata. Un text despre Elena STRÂMBEANU, crainic la TV Moldova în anii 1963-1976

La prima vedere, Elena Strâmbeanu e de negăsit. Eroare. Celebritatea de altădată a televiziunii de la Chişinău poate fi şi acum descoperită de oricine frecventează cu regularitate evenimentele mondene. Fosta crainică a audiovizualului naţional comunică şi astăzi cu cei pe care îi respectă şi îi iubeşte. Atâta doar că evită să iasă, ca pe vremuri, la rampă. O basarabeancă, cu suflet şi ţinută de lady engleză, pare nu se ştie cum rătăcită într-o lume care, deşi n-o mai vede la micul ecran de aproape trei decenii, se încăpăţânează să n-o uite. Pentru câteva generaţii, Elena Strâmbeanu rămâne steaua numărul unu a televiziunii naţionale. Cum se face, că neuitarea n-o afectează, iar nivelul de profesionism la care s-a ridicat sub teroarea cenzurii comuniste, nu-l poate depăşi nimeni de atunci încoace chiar în plină libertate?

Descendentă dintr-o familie de ţărani luminaţi, profesoară de limbă şi literatură prin formaţie, absolventă a Universităţii de Stat, Elena Strâmbeanu a vorbit la TV o română perfectă. Zi de zi şi seară de seară toată Moldova îi asculta excelentele-i lecţii de română, silabisind şi rotunjind după ea cuvintele, pătrunzându-se de frumuseţea limbii materne.

În anii şaizeci-şaptezeci, se puneau mari piedici în promovarea unui model adecvat de limbă. Era respins tot ce părea autentic românesc. Crainicul din acei ani, Valeriu Frumusachi, îşi aminteşte cum el împreună cu Elena Strâmbeanu au fost siliţi de câteva ori să reia la repetiţie lecturarea ştirilor pe motiv că în loc de „Bună sara” pronunțau „Bună seara”. “Elena Strâmbeanu a făcut pentru promovarea limbii materne mai mult decât toţi scriitorii luaţi împreună”, avea să spună ulterior Andrei Lupan. Poate că la mijloc e o exagerare care, orice s-ar zice, atestă, totuşi, un mare adevăr.

Pe atunci, crainicii de televiziune lucrau în ture. În ziua care le revenea, citeau ştiri şi imprimau mai multe emisiuni. Statutul de crainic nu le permitea să improvizeze. Ei învăţau pe de rost întrebările pe care urmau să le adreseze şi să respecte strict scenariul. Li se cerea să fie nişte manechini, capete vorbitoare. Elena Strâmbeanu a spart clişeele existente. Îşi dădea frâu liber, reformula întrebările, conferea dialogului şarm şi profunzime. Noapte de noapte, redacta. Foarte studioasă, se impunea printr-o inteligenţă acaparantă. Ziariştii nu se supărau când le descoperea vreo gafă. Din contra, erau flataţi să discute şi să conlucreze cu însăşi Elena Strâmbeanu!

Nu avea de gând să devină crainic TV. Lucra la Uniunea Teatrală. Era căsătorită cu scriitorul Andrei Strâmbeanu. Trăia o viaţă tumultuoasă. Tânărul cuplu făcea parte din generaţia de aur a „şaizeciştilor”, cea apărută în perioada dezgheţului poststalinist. Era o generaţie care visa să revină la matca românismului, care apucase şi educaţia părinţilor crescuţi pe timpul românilor. La începutul anilor şaizeci Elena şi Andrei Strâmbeanu erau abonaţi la 27 de ziare şi reviste româneşti! Cumpărau puduri de discuri, ascultau din noapte până-n noapte muzică clasică şi modernă, spectacole în imprimare. În casa lor se întrunea floarea culturii naţionale, micuţa Mihaela, odorul lor, adormea pe unda discuţiilor cu Mihai Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu, Vlad Ioviţă, Valeriu Gagiu, Ion Ungureanu, Ecaterina Malcoci. Andrei Strâmbeanu a păstrat pe parcursul întregii vieţi o atitudine pioasă faţă de prima sa soţie, pe care o consideră şi azi o femeie absolut deosebită.

Întâmplarea a făcut să-l întâlnească în stradă pe regizorul tv Valeriu Ursu. Acesta era în căutarea unei prezentatoare, dat fiind că la concursul recent au picat vreo şaptezeci de domnişoare. Elena Strâmbeanu era eleganţa şi inteligenţa întruchipată! Acceptase să vină a doua zi la testare cu condiţia să nu mai asiste nimeni altcineva. Secretul întâlnirii lor fusese însă divulgat. Conducerea televiziunii în frunte cu Leonid Culiuc, unul dintre puţinii şefi lucizi şi culţi de care a avut parte audiovizualul naţional pe parcursul istoriei sale, o urmărea cu atenţie din sala de emisie. Când boşii de atunci au văzut-o la ecran, au rămas efectiv frapaţi. În câteva zile, Elena Strâmbeanu s-a pomenit vedetă. Fusese trimisă la Moscova, să evolueze într-o emisiune din partea Moldovei cu participarea primilor cosmonauţi sovietici: Gagarin, Tereşkova, Nikolaev. În emisiune s-au perindat mai multe personalităţi. La apariţia Elenei Strâmbeanu, cosmonauţii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat-o frenetic. A fost preferata şi admirata serii. La Chişinău, emisiunea era urmărită cu respiraţia întretăiată. Un expert francez avea să exclame: „Uniunea Sovietică are o prezentatoare de care nu are parte Franţa”.

Doamnele din întreaga Moldovă îşi coseau bluze şi rochii „a la” Elena Strâmbeanu. Ea avea un gust fantastic. Îşi inventa singură hainele, singură se machia. Se îmbrăca ca un top-model, în fiecare emisiune apărea în altă vestimentaţie. Avea un camion de haine. Un fenomen incredibil într-o ţară perfect izolată de moda occidentală. Om deştept şi palpitant la ecran într-un sistem încrâncenat. Ţăranii, participanţii la emisiunea “Cine din 42?”, în semn de admiraţie i-au dăruit un plug. Mult timp acesta s-a păstrat în biroul regizorilor. I.I. Bodiul, prim-secretar al CC al Partidului Comunist al Moldovei, o admonesta pentru „naţionalism” dar o preţuia pentru talent. Devenise un simbol al televiziunii.

Popularitatea n-o afectase. Nici timpul. Astăzi, cei care au lucrat cu Elena Strâmbeanu şi au cunoscut-o îndeaproape zic că ea nu s-a schimbat. E femeia captivantă de altădată. E o legendă care rămâne mereu vie.

AUTOARE: Viorica Cucereanu