Observatori ai războiului din Ucraina
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE
Stăm, privim, n-avem ce face
Și vedem, cu toții, noi
Cum se luptă… pentru pace
Criminalii de război.
Soarta imperiului rus
Ca împlinire-a unui vis,
Se duce-n beznă și uitare,
Dar și pe unde l-au trimis
Mult pătimitele popoare!…
Rusia acaparatoare de teritorii
Corp sintetic, neorganic,
Ce făcut e din furat,
Rusia-i ca un „Titanic”:
Se scufundă pe uscat!…
Încă Dimitrie Cantemir spunea că moldovenii
sunt leneși la citit
Prin lecturi ne educăm?
Chiar de este mare chinul,
Iaca, iaca ne-apucăm…
(Mai întâi să bem tot vinul).
Rusul cu-armamentul lui
Cu învechitu-i armament
El umple-ntregul continent
C-așa e rusul, n-ai ce-i face,
Se înarmează pentru pace!…
Strigătură politică
Ne convinge-n orice zi
Cel mai mare din inepți:
Pe-un nebun nu-l pot opri
Nici o mie de-nțelepți!
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE