Interese financiare cu elemente de corupție: unii medici din spitalele de stat își „conving” pacienții să se trateze la privat

536
0

Unele cadre medicale care lucrează în instituțiile de stat „conving” pacienții care au apelat la serviciul public de sănătate să se trateze, contra unor sume impunătoare de bani, la centrele de sănătate din sistemul privat. Pacienții sunt asigurați că, astfel, vor beneficia de tratament mai rapid și mai calitativ. Un astfel de caz a avut loc la Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” din Chișinău. Ministerul Sănătății condamnă astfel de acțiuni și încurajează cetățenii, care se confruntă cu situații similare, să le raporteze.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Consultați la SCR, tratați în spitale private cu mii de euro

Centrul Național Anticorupție (CNA) a făcut public, la mijlocul lunii iulie 2023, rezultatele unui raport care a evaluat integritatea instituțională din cadrul SCR „Timofei Moșneaga”. Au fost identificate o serie de riscuri tipice corupției, printre acestea fiind riscul conflictelor de interese sau determinarea unor pacienți consultați în cadrul SCR de a fi tratați contra plată la spitalele private.

CNA a făcut public cazul unui medic specialist otorinolaringolog care, după ce a consultat pacientul, i-ar fi comunicat că intervenția chirurgicală de care are nevoie poate fi realizată în termeni mai restrânși doar la privat, contra unei sume de aproximativ 1.800-2.500 de euro. Medicul i-ar fi indicat pacientului, pe blancheta centrului medical privat, lista de analize şi investigații care, de asemenea, trebuiau făcute în cadrul spitalului privat, oferindu-i şi numărul de contact pentru ca ulterior să-i organizeze internarea.

În raportul CNA se menționează că pacientul şi-ar fi dat seama că „a fost indus în eroare intenționat”, cu scopul de a-l determina să-şi efectueze intervenția în spitalul privat. Având bănuiala că medicul ar avea interese financiare, a depus o sesizare în adresa conducerii spitalului, care a fost examinată de către Comitetul de etică al SCR „T. Moșneaga” pe 13 octombrie 2022. În consecință, medicul specialist a fost sancționat disciplinar cu „mustrare aspră”.

„Comitetul de etică a constatat că medicul specialist activa la privat în lipsa unui contract individual de muncă sau de prestare a serviciilor, fiind remunerat per consultație sau operație. Această situație ar putea constitui un precedent care ar trebui să alarmeze conducerea IMSP SCR „T. Moșneaga”, deoarece medicii care activează concomitent şi la privat, fiind remunerați per consultație sau operație, ar putea să admită asemenea practici față de mai mulți pacienți consultați în cadrul instituției medicale. Astfel, persistă riscul ca unii medici care activează în cadrul instituției, din anumite interese financiare, să determine unii pacienți pentru a fi investigați/tratați la privat”, a constatat CNA.

Centrul Național Anticorupție a recomandat completarea Legii nr.264-XVI din 27.10.2005 cu privire la executarea profesiei de medic, cu interdicția de a determina, în interes financiar, pacienții care s-au adresat după servicii medicale la instituțiile din sectorul public, să fie investigați/tratați la privat. 

SCR „Timofei Moșneaga”: Cazul expus în raportul CNA a fost singurul înregistrat

Într-un răspuns pentru Asociația Presei Independente (API), semnat de directorul IMSP SCR „Timofei Moșneaga”, Andrei Uncuța, se precizează că acest caz este singurul de acest fel înregistrat în cadrul instituției și că medicul otorinolaringolog și-a dat demisia din funcție „la scurt timp” după ce a fost sancționat de Comitetul de etică.

După acest caz, pentru a contracara astfel de practici în viitor, spitalul a instituit un registru de evidență a medicilor care sunt angajați sau prestează servicii și în cadrul centrelor private. „Depunem mult efort pentru prevenirea unor astfel de situații prin responsabilizarea fiecărui angajat și conștientizarea consecințelor ulterioare cu privire la asemenea ilegalități”, afirmă Andrei Uncuța. 

Ministerul Sănătății: Fără implicarea pacienților, nu este posibilă eliminarea corupției din sistem

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății Ion Prisăcaru susține că instituțiile medicale publice, angajații cărora muncesc concomitent și în cadrul centrelor private, sunt cele care trebuie să ia măsuri pentru a nu admite astfel de cazuri.

Un rol important, spune Prisăcaru, îi revine și pacientului. „Ministerul Sănătății condamnă orice acte de corupție din instituțiile medico-sanitare publice. (…) Fără implicarea pacienților, nu este însă posibilă eliminarea acestui fenomen. De aceea, pacienții sunt îndemnați să comunice administrațiilor spitalelor, ministerului și instituțiilor de drept despre situațiile cu care se confruntă. Ministerul Sănătății conlucrează cu CNA și Procuratura pe marginea investigațiilor care vizează corupția în instituțiile medicale”, a declarat Secretarul de stat.

Cetățenii pot denunța actele de corupție la Linia Națională Anticorupție din cadrul CNA: 0-800-55555 sau la Linia Specializată Anticorupție: 022-257-333. Actele de corupție din sistemul medical pot fi denunțate, de asemenea, și la Linia Verde a Ministerului Sănătății: 022-721-010.

Ecaterina Arvintii,

reporteră, Asociația Presei Independente (API)         

 

Acest material este elaborat cu suportul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Opiniile exprimate reprezintă opinia autorilor și nu reprezintă neapărat poziția finanțatorilor și a GIZ. Finanțatorii și GIZ nu influențează în nici un fel selectarea subiectului materialului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE