Promo-LEX susține că organizarea sesiunii extraordinare de azi nu pare justificată. Toate proiectele au fost votate între 1 – 5 minute

418
0

În lipsa proiectelor cu regim prioritar sau de urgență, organizarea sesiunii extraordinare nu pare justificată, chiar dacă a fost motivată de președintele Parlamentului prin necesitatea de a promova urgent o serie de acte normative care să reglementeze probleme ce țin de evaluarea integrității instituționale, reforma în domeniul justiției, a legislației electorale și a partidelor politice.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Un singur proiect a fost examinat în regim de urgență, dar rămâne neclar momentul acordării acestui regim, deoarece în primele două lecturi proiectul nu avea instituit regimul de urgență. Este vorba despre proiectul înregistrat de deputații PAS și remis spre reexaminare de către Președintele Republicii Moldova privind modificarea Codului Electoral și a Legii privind partidele politice.

Amintim că în privința acestui proiect, Promo-LEX a recomandat, cu o zi mai devreme, Parlamentului să-și revadă inițiativa privind posibilitatea desfășurării concomitente a referendumului republican și a alegerilor prezidențiale sau parlamentare, însă acest apel a rămas fără reacție, proiectul fiind votat de 61 de deputați în cadrul reexaminării.

Ordinea de zi a ședinței a inclus în total 5 proiecte, după ce, la propunerea autorului, a fost exclus proiectul pentru modificarea legii cu privire la Procuratură. În ajun, mai multe organizații ale societății civile, inclusiv Asociația Promo-LEX, au cerut, printr-un Apel Public, retragerea acestui proiect, care prevede, între altele, excluderea obligativității acordării punctajului în procedura de selecție a Procurorului General.

Toate proiectele inclusive în ordinea de zi au fost votate în urma dezbaterilor ce au durat între 1 – 5 minute.

Transparența decizională a fost afectată în proporție de 60%, adică în cazul a 3 proiecte, prin nesolicitarea, neacordarea sau nepublicarea unor acte aferente proiectelor: avizul Guvernului (1), avizele comisiilor permanente (3) și varianta finală a proiectului redactat (1).

La începutul ședinței și-au înregistrat prezența 82 deputați, inclusiv noul deputat ales pe lista PAS, Ion Poia, al cărui mandat a fost validat de Curtea Constituțională, pe 16 ianuarie. În aceeași zi, Curtea a respins validarea mandatului de deputat al candidatei supleante pe lista BCS, Svetlana Popa invocând că aceasta este privată de dreptul de a exercita o funcție de răspundere, respectiv este sub incidența unei condiții de ineligibilitate prevăzute de articolele 38 alin. (3) din Constituție și 16 alin. (2) lit. d) din Codul electoral. În acest context, Asociația Promo-LEX recomandă Parlamentului să examineze necesitatea revizuirii cadrului legal care reglementează statutul deputatului Republicii Moldova, astfel încât condițiile nevalidării mandatului să fie clare și previzibile.

În semn de protest față de refuzul validării mandatului Svetlanei Popa, dar și din alte motive, deputații BCS au anunțat la începutul ședinței plenare că boicotează ședința, părăsind sala. Promo-LEX reiterează că lipsa opoziției parlamentare de la ședințele plenare nu asigură dezbateri autentice ale proiectelor de acte normative.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE