Dan Perciun: „Până în 2025 să fie constituită o rețea de 35 de școli model. Investițiile pentru fiecare dintre aceste școli se ridică până la 2 mln euro”

603
0

Investițiile în infrastructura instituțiilor de învățământ, debirocratizarea sistemului educațional din țară, susținerea cadrelor didactice, creșterea competențelor elevilor și ale studenților – acestea sunt în linii generale prioritățile pe care și le propune Ministerul Educației și Cercetării în anul 2024 și care au fost prezentate public, astăzi, 18 ianuarie, de ministrul Dan Perciun.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Obiectivul principal pentru învățământul general pornește de la rezultatele obținute de elevii noștri la testarea internațională PISA.

„Toate eforturile noastre vor fi orientate prioritar spre creșterea cu cel puțin 25% a ponderii elevilor care ating nivelul minim de competență la matematică și lectură la următoarea examinare din 2025”, a declarat Dan Perciun. Pornind de la acest obiectiv, accesul la educație de calitate trebuie să devină un deziderat al întregii societăți.

În context, oficialul s-a referit la lansarea în acest an a Pactului Național „Moldova pentru Educație”, prin care cetățenii, societatea civilă, mediul de afaceri, partenerii internaționali să contribuie la susținerea proiectului național – Rețeaua Școlilor Model. Scopul este de a crește accesul elevilor din medii defavorizate, în special din mediul rural, din localități mici la educație de calitate.

Obiectivul este ca până în 2025 să fie constituită o rețea de 35 de școli model. În acest an, 5 școli vor fi renovate, iar la altele 5 vor demara lucrările de renovare. Investițiile pentru fiecare dintre aceste școli se ridică până la 2 mln euro. Urmează a fi procurate 70 de autobuze care să ajungă prioritar în școlile din această rețea. Suplimentar, va fi oferită o alocație pentru părinții care vor decide să își transfere copiii în aceste școli, iar alimentația copiilor transportați va fi gratuită.

Planul de priorități include și investiții pentru renovarea blocurilor sanitare din 125 de școli, dar și dotarea a 60 de școli cu tehnologii digitale în valoare de 300 de mii de lei, iar un program de granturi de 600 de mii de lei va fi acordat pentru proiecte investiționale în 40 de școli. Alte 10 mln de lei vor fi alocate pentru dotarea centrelor de resurse pentru educația incluzivă.

Investiția în resursele umane din sistemul educațional va fi o prioritate și în anul 2024. Programul Național „Investim în Profesori” va continua cu formarea cadrelor didactice pe tematici solicitate de către acestea. Urmează să fie acoperite costurile de recalificare profesională pentru cca 1600 de profesori – de două ori mai mult față de anul trecut, iar procedura de recalificare va fi simplificată. 5000 de profesori vor beneficia de cursuri de formare gratuită, iar alți 5000 vor beneficia de cursuri de instruire pentru creșterea competențelor digitale.

În 2024 ministerul va lansa un nou pachet de debirocratizare, acesta urmând să includă și prevederi pentru angajații din grădinițe. Modificări vor fi și în sistemul informațional SIME care va permite generarea automată a rapoartelor necesare școlilor. O altă acțiune importantă în procesul de debirocratizare este asumarea de către MEC de a elabora 5000 de proiecte didactice pentru profesori.

Dan Perciun s-a referit și la aspecte ce țin de sporirea cadrului de protecție a profesorilor; atragerea tinerilor specialiști, ținta fiind 500 de absolvenți de la pedagogie care vor merge în învățământ; reformarea practicii pedagogice și aprobarea a 25 de baze de practică; majorarea indemnizației tinerilor specialiști până la 200 mii lei. Oficialul a vorbit și despre formarea rețelei de mentori în educație, prin constituirea Institutului Național pentru Leadership.

Începând cu 2024, MEC va aplica măsuri administrative adiționale pentru desfășurarea examenelor în clasa 9-a. În acest sens, 200 de voluntarivor merge în 8 raioane, unde rezultatele la bacalaureat sunt mai mici decât rezultatele la clasa a 9-a, pentru a monitoriza desfășurarea examenelor.

În ceea ce privește educația timpurie, MEC își propune să elaboreze cadrul legal astfel încât grădinițele, care vor avea acceptul autorităților publice locale, să treacă la autogestiune financiară. De asemenea, urmează să fie pilotată o nouă formulă de finanțare a acestora, unde se va ține cont de numărul de copii care frecventează instituția. Programul ,,Investim în profesori” va fi extins și pentru educatori.

Pe dimensiunea învățământ superior, MEC va continua proiectele investiționale de cca 200 de milioane de lei, resurse oferite de Banca Mondială. Totodată, vor fi renovate integral două cămine studențești, prioritar unde locuiesc viitori pedagogi. Pentru sustenabilitatea învățământului se va pune accent pe internaționalizare prin atragerea studenților străini. În acest scop sunt disponibili 1,2 mln euro. MEC va coopera cu potențiali parteneri străini, va crea o platformă accesibilă celor din afara țării, iar profesorii vor beneficia de cursuri gratuite de limba engleză. La acest capitol Dan Perciun a vorbit și despre integritate și antiplagiat. Pentru identificarea practicilor imorale va fi efectuat un sondaj cu 4200 de studenți din 7 universități.

În cercetare, obiectivul de bază este de a avea cât mai multe proiecte aplicate în cadrul Programului ,,Orizont”. MEC își propune dublarea burselor pentru doctoranzi și crearea de condiții mai bune și mai atractive pentru tinerii specialiști care activează în domeniul cercetării. De asemenea, ministerul în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora va lansa o inițiativă prin care cercetătorii din țara noastră, care activează peste hotare, să fie invitați să aplice împreună cu cercetătorii de acasă la diverse proiecte.

La nivelul învățământului profesional tehnic va fi continuată promovarea învățământului dual. Vor fi realizate acțiuni în vederea creșterii numărului studenților, dar și a companiilor private implicate în învățământul dual. De asemenea, va fi îmbunătățită curricula, vor fi elaborate noi materiale didactice și aprobate standarde de calitate. Totodată, se preconizează extinderea Programului ,,ERASMUS+”  și în învățământul profesional tehnic.

În domeniul tineret, va continua susținerea creării consiliilor elevilor și funcționalitatea acestora printr-un program de granturi. Va fi extins și Programul de granturi pentru organizațiile societății civile. Va fi creat un centru de inovații sociale –  spațiu de coworking în care mai multe ONG-uri vor desfășura activități pentru tineri. În același timp, va fi revizuit modul de activitate a Autoguvernării Studenților pentru a le spori rolul și activitatea și va fi lansat un program de finanțare pentru centrele de tineret și consiliile locale de tineret.

În domeniul sport, în anul 2024 vor fi aprobate două acte legislative și normative foarte importante: noua Lega a sportului și Strategia națională de dezvoltare a sportului „Sport 2030”. Aceste documente importante vor îmbunătăți semnificativ mai multe aspecte legate de activitatea sportivilor și a federațiilor sportive din țara noastră, dar și de dezvoltarea sportului de masă. Vor fi investite peste 10 milioane de lei pentru modernizarea bazinului USM (anterior al USEFS) și peste 20 milioane de euro pentru renovarea Liceului Republican Sportiv. În contextul desfășurării Jocurilor Olimpice de la Paris din acest an, au fost alocate resurse financiare suplimentare pentru pregătirea sportivilor și, în premieră, aceștia vor beneficia de servicii medicale specializate. De asemenea, va fi revizuit modul de finanțare a școlilor sportive pentru mai multă transparență.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE