Maia Sandu îi felicită pe diplomați cu prilejul zilei lor profesionale: „Aveți recunoștința mea pentru dăruirea cu care vă faceți datoria”

275
0

Cu ocazia Zilei profesionale a diplomatului, șefa statului vine cu un mesaj de apreciere: „Felicitări echipei noastre diplomatice cu prilejul Zilei profesionale a diplomatului, care e marcată astăzi. Ultimul an v-a adus mai multe motive de mândrie profesională: organizarea exemplară a summit-ului Comunității Politice Europene, promovarea intereselor țării în zeci de capitale și în cadrul organizațiilor regionale și internaționale, avansarea parcursului european”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Șefa statului a subliniat că, prin eforturi diplomatice, s-a reușit stabilirea și aprofundarea parteneriatelor în domeniul apărării și securității, ceea ce contribuie la protejarea cetățenilor și a statului. La fel, Președinta Maia Sandu a menționat și despre operațiunea de evacuare a cetățenilor moldoveni din Fâșia Gaza, succesul căreia a depins de profesionalismul și capacitățile de negociere ale diplomaților moldoveni.

„Decizia privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană – realizarea principală a guvernării și diplomației moldovenești – pune Republica Moldova pe un făgaș ireversibil de schimbare în bine. Integrarea europeană nu mai este doar un domeniu de politică externă, ci un proiect național, la realizarea căruia participă toți cetățenii, întreaga societate”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Președinta a mai subliniat despre faptul că urmează un proces complex de armonizare a legislației la standardele europene, formarea echipei de negociatori cu UE și continuarea reformelor și procesului de modernizare europeană a Moldovei.

„Stimați diplomați, aveți recunoștința mea pentru dăruirea cu care vă faceți datoria. Contribuția fiecăruia dintre voi, de la angajații centralei MAEIE până la diplomații și angajații ambasadelor și consulatelor Moldovei din întreagă lume, este importantă pentru țară, pentru apărarea intereselor cetățenilor noștri. Mizăm în continuare pe profesionalismul diplomaților care vor ghida pașii pe care urmează să-i parcurgem până de aderare. Avem mult de lucru, dar am încredere că putem parcurge acest drum cu bine”, a punctat Președinta Maia Sandu.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE