REPORTAJ// Președinta „Părinți Solidari”:  „Grupele finanțate de primărie există de 20 de ani! Faceți mai puține concerte și dați banii pentru necesitățile copiilor! ”

767
0

Peste 50 de părinți au protestat astăzi, în fața sediului primăriei municipiului Chișinău, împotriva deciziei prin care primăria a suspendat finanțarea grupelor cu program prelungit pentru elevii claselor primare, finanțate din bugetul municipal.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Cu pancarte în mâini părinții au scandat astăzi: „Întoarceți grupele cu program prelungit gratuite” , „Mai puține concerte, mai mulți bani investiți în educație”, „Întoarceți banii copiilor”, „Educația este asigurată de stat”, „Nu transformați școala în business”.

Jana Panaiti: „Este revoltătoare această decizie! Noi, părinții, ne simțim puși la zid.”

Cristina R.: „Siguranța copiilor este în școală. Vrem să revenim la ceea ce am avut”.

Părinte protestatar: „Deja în școală începe strângerea banilor pentru grupele cu program prelungit. Sumele sunt diferite. Eu nu-mi permit să achit. Am doi copii de școală”.

Protestul a fost organizat de Asociația Obștească „Părinți Solidari”, președinte Ala Revenco.

Primăria Chișinău a venit cu o reacție în urma protestului organizat astăzi de Asociația „Părinți Solidari”, care au cerut reluarea grupelor cu program prelungit pentru clasele primare.

„Primăria Chișinău nu a suspendat orele cu program prelungit. Este vorba doar de finanțare, în contextul în care bugetul municipal este presat de acțiunile guvernării când sunt impuse anumite sarcini, fără acoperire financiară din partea statului.

Vom solicita Parlamentului, printr-un proiect de lege ca acest serviciu atât pentru Chișinău, cât și pentru instituțiile din întreaga țară, să fie finanțate din bugetul de stat, ținând cont că acest serviciu era doar în municipiul Chișinău”.

Despre alte decizii pe care le va lua Primăria Chișinău, vor fi anunțate în scurt timp.

„Totodată, Primăria Chișinău va solicita ca din cele 23 de miliarde pe care chișinăuienii le transferă la stat, să rămână 50% la Chișinău și nu doar 13% – 2,8 miliarde cum este în prezent și transferuri cu destinații speciale”, a informat într-un comunicat autoritatea publică.

Președinta A.O. „Părinți Solidari” a venit cu o reacție după comunicatul primăriei Chișinău.

„Rușine Primăria Municipiului Chișinău, grupele gratuite, finanțate de primărie există de 20 de ani! Faceți mai puține concerte și dați banii pentru necesitațile copiilor! Aveți de platit 400 milioane lei doar pentru creditele de la băncile comerciale și ați decis să economisiți pe seama copiilor!

Voi aveți: 60 milioane pentru serviciile de tineret! 6 milioane pentru elaborarea de studii, politici și alte hârțoage! 20 milioane pentru nu știu ce program revenirea acasă… 5 milioane pentru programul „Alături de diasporă”. Și încă multe alte cheltuieli. Dar pentru copii – bani nu mai aveți! Toți primarii până la ceban au avut, dar iată că la ceban deja bani nu mai sunt!

Rușine pentru astfel de comunicate. Ion Ceban nu-i primar veșnic, cum o să vă uitați în ochii oamenilor după ce el o să plece de la Primărie”.

Menționăm că săptămâna trecută, A.O. „Părinți Solidari” a lansat o petiție, care a fost semnată deja de peste 2000 de părinți din municipiul Chișinău.

Amintim că pentru sistarea grupelor cu program prelungit a fost semnat un ordin, 3 ianuarie 2023, de către șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Andrei Pavaloi. Actul a fost expediat directorilor instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE