FOTO// Președinta Maia Sandu la Gala de decernare a premiului „Timișoara pentru Valori Europene”: „Este o apreciere pentru toți cetățenii Republicii Moldova care își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație”

415
0

Sefei statului i-a fost conferit astăzi premiul „Timișoara pentru Valori Europene”. Președinta a spus că este onorată să primească această distincție, care reprezintă o apreciere pentru toți cetățenii Republicii Moldova care își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Țin să-i mulțumesc domnului primar Dominic Fritz pentru invitație și juriului, format din personalități marcante din România, inclusiv din Timișoara, pentru această distincție. O primesc ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate – o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru european și pentru pace”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Discursul integral poate fi citit aici – https://t.ly/mSAyb

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE