Un fost instructor auto, bănuit de primirea a 1000 de euro pentru perfectarea unui permis de conducere, reținut de CNA

407
0
Un fost angajat al unei școli auto din Hîncești a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Bărbatul este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite pentru organizarea perfectării unui permis auto.
Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi pretins și primit 1000 de euro de la un bărbat, susținând că ar avea influență asupra responsabililor de la Secția Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din Hîncești și că îi poate determina să-l favorizeze la examenele practice pentru categoria B.
Astăzi, la domiciliul și în automobilul bănuitului au avut loc percheziții, în urma cărora au fost ridicate mijloace bănești, presupus a fi dobândite din activitate infracțională.
În prezent, persoana este reținută pentru 72 de ore și plasată în izolator.
Procuratura mun. Cahul asigură conducerea acțiunilor de urmărire penală.
Amintim că, în anul 2023, a fost documentată o schema de corupție la eliberarea permiselor de conducere, în care au fost vizați angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiul Hîncești și intermediari. Persoanele cercetate ar fi acționat coordonat, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din Hîncești și că îi pot determina să favorizeze candidații să susțină probele teoretice și practice. Astfel, sumele pretinse pentru un permis variau între 300 și 1200 de euro. O schemă similară a fost documentată și în mai multe oficii teritoriale din nordul țării.
În cadrul perchezițiilor desfășurate de CNA au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copii ale buletinelor de identitate și sume de bani în valută și monedă națională.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE