Scrisori de sărbători// Din corespondența lui Vasile Vasilache cu familia Mariannei Lomako

12 decembrie 1980

Scumpii mei Marianna, Andriuha, Vera Viktorovna și Ivan Kalinâci!

Un moldovean încușmat vă trimite ardoarea sa și atașamentul, neastâmpărul său creator și sârguința, ba chiar credința că există fericire, iar speranța de a o dobândi e cauza inimii fiecărui om!..

Vă doresc tot ce-mi doresc și mie: sănătate, devotament față de cauza cea dreaptă și iubire față de aproapele ce Vă stau tuturora în fire!

La mulți ani, Vasile, moșul cel fără barba lui Moș Gerilă, dar… morozovist!**

_____________________________________

*Scrisori adresate familiei Mariannei Lomako

*Joc de cuvinte. În rusește: С Новым Годом, Василий, дед без бороды Морозова, но… морозовец! (Marianna locuia la Simferopol pe strada Morozov).

15 ianuarie 1981

Dragă Andrei!

Am primit vești de la tine și-ți mulțumesc pentru munca depusă… împreună cu bunica ta la citirea și redactarea… și recenzarea Mamei-mari.  Azi dimineață, 15 ianuarie a. 1981, mă pregătesc să duc această povestire la ziarul republican de la noi Tânărul leninist. Dacă povestirea o să placă redactorului-șef, atunci va fi publicată în două limbi: rusă și moldovenească, din număr în număr până la sfârșit. Tocmai ați reușit să isprăviți la timp redactarea, drept care vă mulțumesc încă o dată! Cum am petrecut revelionul? În primul rând, l-am jucat pe Moș Gerilă pentru nepoțeii mei curioși. Mi-au adus de la grădinița lui Tudor o barbă mare-mare, toiag argintiu, halat lung cu glugă și o traistă, m-am deghizat și… am ciocănit la fereastră. Nepoțeii erau cu toții de față… așteptau. Pe urmă le-am vorbit maiestuos, după cum știi prea bine, curat aș fi actor, ca tine:

– Dragii mei copii! M-ați așteptat – am venit în graba mare – și iată-mă-s! Cu ce-o să bucurați bătrânețile mele? Picioarele mi s-au muiat, covorul fermecat s-a pleoștit de umezeală – nu mai voia să zboare… Spuneți-mi poezii, povești – tot-tot ce știți, ce v-au învățat mamele și tații voștri!..

A început spectacolul – ei știau că-i așteaptă darurile dorite, dinainte „poruncite” de ei!..

Cel mai interesant e că ei credeau totul și mă priveau cu înflăcărare când le-am spus că pe drum l-am întâlnit pe bunicul lor Vasile și acela m-a rugat să trec cât mai grabnic pe strada Livezilor, să cotesc într-o ulicioară unde trăiesc o mulțime de pici curioși!

După ce a împărțit darurile, Moș Gerilă, adică eu, și-a cerut voie să se odihnească în camera bunicului lor cu care eu, Moș Gerilă, sunt prieten și pe care doresc să-l văd, chipurile, am să-l aștept să vină. Și ei au stat cuminciori toată seara, spunându-și în șoaptă:

– Încet, bunele! În camera ta se odihnește Moș Gerilă…

– Am văzut, răspundeam eu, i-am dat binețe și… să-l lăsăm să doarmă… Acum e datoria voastră să-mi dați adăpost, că eu voi oferi camera mea oaspetelui drag!

Dimineața s-au trezit, când colo, Moș Gerilă se făcuse nevăzut.

Uite așa a trecut revelionul meu – mai mult copilărește decât în felul oamenilor maturi.

Închei aici, îți urez și ție după „stilul vechi” cât și după cel nou mult succes la muzică, la sport, la teatru… Iar bunicii tale îi voi trimite în dar puțină iarnă și zăpadă din Moldova – lasă să respire ozonul zăpezii și  să vadă aburul respirației: și ăsta este un farmec al iernii, precum floarea e cel al primăverii…

Întreabă-o: primește Literaturnaia gazeta? Și, desigur, sărută-o pe obraz, la fel pe mama, pe bunicul tău.

Cu drag, „fost” Moș Gerilă în retragere… pentru un an întreg!

Vas.

Traducere de Valeriu VASILACHE

Rubrică susținută de Cezaria VASILACHE, muzeograf, MNLR