Cu dragoste, despre dragoste

Dragostea ce mișcă sori și stele, dragostea care poate ține o viață și te face fericit mi-a fost dat să o tratez astăzi într-o poezie de care n-am mai scris demult. Noutatea scrierii ei a constat în faptul că textul trebuie să fie adresat din partea soției iubitului ei soț care degrabă împlinește 60 de ani.

Pentru că toată viața mea am fost doar soț și i-am adresat soției mele mai mult epigrame decât poezii de dragoste, operația de înțelegere a ceea ce simte o femeie îndrăgostită la culme de bărbatul ei a fost una extrem de dificilă. Dar pentru că anul acesta am împlinit și eu 60 de ani și nimeni nu mi-a scris măcar un rând de poezie, am hotărât să intru în rol și să sar totuși în ajutorul cuplului fericit, mai bine zis al soției care ține la soțul ei ca la ochii din cap.

Dacă la început mă gândeam să refuz această rugăminte neobișnuită, până la urmă mă bucur că am cedat rugăminții și am scris textul care ar putea să devină o romanță frumoasă la care să lăcrimeze multă lume trecută prin chinurile dragostei sau prin chinurile pricinuite de lipsa ei.

Așadar, iată cele zece strofe scrise în după amiaza zilei de ieri. Interpretele de romanțe, cu vârsta potrivită textului, mă pot contacta pentru o înțelegere pur formală. Dau asigurări că voi oferi poezia gratis, așa cum am și scris-o. În numele dragostei și al tuturor lucrurilor frumoase care li se întâmplă doar celor îndrăgostiți.

Poveste de dragoste

Chiar dacă  este mult de când o fată

De un băiat frumos s-a-ndrăgostit,

Eu să trăiesc aș vrea ca niciodată

Lângă bărbatul care m-a iubit.

Să-i spun aș vrea că zilele cu soare

Au fost mereu de când ne-am cunoscut

Și chiar pe cele cu un viscol mare

Le-a încălzit un dor de la-nceput.

Chiar dacă frig a fost o iarnă-ntreagă,

De la un zâmbet cum îl are el,

În primăvară, în grădina dragă

A răsărit un gingaș ghiocel.

Fiindcă iarna-n frig a vrut să-l ție

Când  dinspre munți pe plai  a revenit,

Noi i-am transmis căldura noastră vie

Și de îngheț atuncea l-am ferit.

În inimi focul își aprinse para

Și-am fost ca nimeni alții fericiți

Când am simțit atunci că primăvara

Sosește pentru cei îndrăgostiți.

Iar dacă într-un timp mai însorit

Copacii noștri s-au umplut de flori,

E pentru că fierbinte ne-am iubit

Și am topit în floarea lor ninsori.

O viață am trăit și am avut

Și zile grele, cum avem cu toții;

Copiii noștri, Doamne, au crescut

Și la cireșe azi ne vin nepoții.

E drept că am albit și noi la tâmple,

Dar ne iubim și-acum ca la-nceput;

Nici n-are cum altfel să se întâmple

Când ne-mpăcăm  cu dulcele sărut…

A fost și greu și n-am avut de toate,

Iar azi, când lumea tot mai mult adună

Și unii se simt bine în palate,

Noi bine ne simțim doar împreună.

Și cum o viață ne-am iubit întruna

Trăind frumos din simple fericiri,

În cartea vieții care este una

Noi suntem scriși la marile iubiri.

P.S. Am vizionat alaltăseară un extraordinar concert de romanțe la Palatul Republicii. Mari interprete și interpreți, extraordinara orchestră „Folclor” dirijată de Maestrul Petre Neamțu. Interpreta Diana Văluță a fost ca de obicei la înălțime, iar „Romanța pentru mama” pe versuri de subsemnatul a fost primită cald de spectatori. Încă un motiv de bucurie. Nu-i așa?