Șefa statului a participat, astăzi, la cea de-a opta ediție a Forumului Mass-Media, unde i-a felicitat pe toți jurnaliștii pentru rezultatul foarte bun din acest an în clasamentul privind Libertatea presei în lume, în care Republica Moldova s-a clasat pe locul 28, din 180 de țări, alături de democrații consacrate. Președinta Maia Sandu a subliniat că acest loc se datorează muncii enorme a jurnaliștilor onești, dar și eforturilor din ultima perioadă a autorităților.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPreședinta a punctat că mai multe solicitări formulate la Forumurile precedente au fost soluționate: a fost aprobat Planul național de dezvoltare a domeniului pentru anii 2023-2026 și a fost adoptată o nouă lege care să îmbunătățească accesul la informațiile de interes public. De asemenea, Guvernul a aprobat o decizie prin care Ministerul Culturii a preluat competența de coordonare a politicilor publice în domeniul mass-media. În același timp, șefa statului a menționat că încă mai este mult de lucru pentru a pune bazele educației pentru media, așa încât fiecare cetățean să fie capabil să deosebească informațiile veridice de falsuri și să nu se lase manipulat.
„Libertatea presei reprezintă un element cheie al democrației. Presa liberă este și un mijloc eficient de combatere a propagandei și dezinformării, deosebit de periculoase în contextul atacurilor hibride. Le mulțumesc celor care muncesc cu dăruire pentru a informa obiectiv oamenii. Suntem determinați să muncim împreună să protejăm spațiul informațional și să asigurăm un mediu prielnic pentru munca jurnaliștilor onești”, a declarat Președinta Maia Sandu.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE