Gradele de vulnerabilitate energetică vor fi atribuite de sistem începând cu 26 noiembrie, iar cererile nevalidate trebuie corectate sau depuse la registrator

547
0

Gradele de vulnerabilitate energetică vor fi atribuite de către sistemul informațional începând cu 26 noiembrie, iar cetățenii vor putea afla gradul lor de vulnerabilitate la sfârșitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie, accesând cabinetul personal de pe platforma compensatii.gov.md.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La etapa actuală, sistemul doar validează informațiile incluse în cerere, iar în cazul în care sunt depistate erori, cetățenii sunt informați să corecteze datele eronate.

Conform Regulamentului aprobat de Guvern, pot depune cererile online, pe platforma compensatii.gov.md, toate gospodăriile care se includ în una dintre următoarele situații:

1. sursa principală de încălzire este energia termică centralizată, gazele naturale sau energia electrică.
2. sursa principală de încălzire este soba pe combustibili solizi (lemne, cărbune) și au beneficiat de ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) în sezonul rece precedent.
3. sursa principală de încălzire este soba pe combustibili solizi (lemne, cărbune) și are stabilit dreptul la APRA pentru perioada rece următoare.

Gospodăriile care au drept sursă principală de încălzire soba/cazanul bazat pe combustibili solizi, însă nu au beneficiat anul trecut de APRA, trebuie să se adreseze la asistentul social din localitate, pentru a depune cererea pentru compensații.

Începând cu ziua de luni, 20 noiembrie, persoanele care se află în această situație se pot adresa și la bibliotecar sau la specialistul din cadrul centrelor unificate de prestare a serviciilor publice (CUPS) din localitate.

În cazul în care solicitantul a selectat drept sursă de bază de încălzire sobă/cazan bazat pe combustibil solid, însă nu se încadrează în una dintre cele trei situații descrise mai sus, cererea nu va fi validată de sistem.

Respectiv, solicitantul trebuie să se adreseze la registrator pentru a completa cererea.

Actualmente, în sistem sunt înregistrate peste 500 de mii de cereri și doar unele dintre ele nu au fost validate din motiv că solicitanții au selectat sursa de bază de încălzire sobă/cazan bazat pe combustibil solid, însă nu se încadrează în cele trei situații prevăzute de Regulament.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE