Femeile care au cancer mamar vor putea obține gratuit medicamentele oncologice în farmaciile din localitate

290
0

Persoanele care au cancer mamar vor beneficia în premieră de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Decizia de a introduce două preparate oncologice în lista de medicamente compensate din aceste fonduri a fost luată recent de Consiliul pentru medicamente compensate, iar modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Medicamentele cu denumirea comună internațională anastrozolum și tamoxifenum vor fi prescrise de către medicul oncolog sau de medicul de familie, în baza indicației medicului specialist în oncologie.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pacientele care au nevoie de aceste medicamente nu vor mai trebui să se deplaseze la Institutul Oncologic pentru a le obține. Preparatele vor putea fi ridicate gratuit din orice farmacie contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Conform datelor Institutului Oncologic, de aceste preparate urmează să beneficieze circa 2.500 de persoane.

Pentru compensarea medicamentelor sus-menționate, pentru anul 2024 este nevoie de 1,8 milioane de lei, bani ce vor fi prevăzuți în fondurile de asigurare medicală obligatorie.

În prezent, asigurarea pacientelor care au cancer mamar cu medicamentele necesare se efectuează prin intermediul Institutului Oncologic. Pentru a intra în posesia produselor farmaceutice, bolnavii din întreaga republică sunt nevoiți să se deplaseze în capitală la fiecare trei luni.

Deși cheltuielile adiționale pentru transport sunt suportate de către CNAM, posibilitatea de a ridica medicamentele direct din farmaciile din localitate va fi un avantaj semnificativ pentru această categorie de persoane.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE