Platforma de sprijin pentru R. Moldova: Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru iarnă, cu suficient gaz în depozite și o infrastructură îmbunătățită”

386
0

57 de delegații din peste 30 de state, organizații internaționale și instituții financiare s-au reunit la Chișinău, în cadrul ediției a 4-a a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova. La deschiderea evenimentului au fost prezenți prim-ministrul Dorin Recean, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, ministra pentru Europa și afaceri externe a Republicii Franceze, Catherine Colonna, ministra federală pentru afaceri externe, Annalena Baerbock, secretarul general de stat al Guvernului României, Mircea Abrudean, membrii Cabinetului de miniștri, reprezentanți ai organizațiilor financiare internaționale, diplomați.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Șeful Executivului, Dorin Recean a mulțumit participanților pentru solidaritatea și sprijinul oferit Republicii Moldova prin intermediul Platformei, care prezintă un angajament comun al țării noastre și a statelor membre ale UE față de democrație, dezvoltare și creștere economică.

„Ne bucurăm de sprijinul dumneavoastră continuu, de parteneriatul și de prietenia sinceră, pe măsură ce ne angajăm în această călătorie transformatoare spre creștere economică și dezvoltare. O Moldovă mai bună înseamnă, de asemenea, o Europă mai bună pentru toți”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean în discursul său. 

De asemenea, Dorin Recean a precizat că, datorită suportului partenerilor europeni, Republica Moldova a înregistrat progrese majore în ceea ce privește fortificarea securității energetice, reorientarea lanțurilor logistice și a exportului produselor moldovenești în statele UE, precum și în consolidarea securității și apărării naționale.

„Suntem pregătiți pentru iarnă, cu suficient gaz în depozite și o infrastructură îmbunătățită. Exportăm mai mult în UE, ne consolidăm securitatea și apărarea și continuăm să sporim investițiile în securitatea cibernetică. Republica Moldova nu se lasă intimidată de provocările lansate de Federația Rusă, suntem hotărâți să mergem pe calea creșterii economice și a dezvoltării”, a punctat premierul Dorin Recean.

Premierul a vorbit în intervenția sa despre planurile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova care vor aduce nu doar creștere economică, dar vor crea un stat mai puternic și sigur. Dorin Recean a anunțat înființarea Fondului pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică, care au fost prezentate de către miniștrii Victor Parlicov și Andrei Spînu. Aceste fonduri nu numai că vor atrage resurse financiare, dar vor aduce și expertiză străină și companii internaționale.

Pe parcursul zilei, participanții evenimentului se vor reuni în grupuri de lucru tematice pe domenii, precum: efort umanitar, energie, lupta împotriva corupției, managementul frontierelor, asistența financiară, reforma administrației și managementul finanțelor publice. Platforma de sprijin pentru Republica Moldova are ca scop mobilizarea ajutorului necesar Republicii Moldova pe trei direcții prioritare – suport bugetar, crearea unui Fond pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică.

Edițiile anterioare ale evenimentului s-au desfășurat la Berlin, Paris și București.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE