Maia Sandu prezintă proiectul Strategiei Securității Naționale: „Ne aflăm în cel mai periculos moment de la obținerea independenței încoace”

395
0

Președinta Maia Sandu a prezentat, miercuri, 11 octombrie, proiectul Strategiei Securității Naționale în fața Consiliului Suprem de Securitate. Șefa statului a vorbit despre direcțiile de acțiune pentru perioada imediat următoare, inclusiv consolidarea capacității de  apărare a statului și soluționarea pașnică a conflictului transnistrean.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Proiectul Strategiei Securității Naționale definește pericolele la adresa securității țării și direcțiile de acțiune în vederea asigurării și consolidării securității naționale. Respectiv, Strategia de securitate, se bazează pe trei obiective esențiale  – protejarea și garantarea siguranței cetățenilor, crearea unui stat puternic și respectat, aderarea la Uniunea Europeană.

„Ani la rând Moldova a fost sub atac. A fost sub atacul corupților. Sub atacul unor grupuri criminale care și-au propus să slăbească statul pentru ca să-l folosească în propriul interes. Sub atacul șantajului constant din partea Federației Ruse. De când Rusia a declanșat un război total împotriva Ucrainei, Moldova este sub amenințare de destabilizare și sub riscul real de a fi următoarea, dacă Ucraina cade. În tot acest timp, în Moldova au fost și încă mai sunt persoane care contribuie la aceste atacuri – ei sunt gata să vândă azi pacea și siguranța moldovenilor și să pună Moldova în genunchi pentru propriul interes. Să nu ne facem iluzii. Aceste atacuri nu vor înceta. Tocmai de aceea, datoria noastră este să fim mai bine pregătiți de ele și să ne întărim pentru ca moldovenii să fie și să se simtă în siguranță acasă”, a menționat șefa statului.

Potrivit Maiei Sandu, astăzi, „ne aflăm în cel mai periculos moment de la obținerea independenței încoace”.

„Avem două mari pericole astăzi la adresa securității naționale: politica agresivă dusă de Federația Rusă împotriva țării noastre și împotriva păcii, în general, și corupția înrădăcinată în Moldova. Acțiunile dușmănoase ale Federației Ruse, politicieni loiali Kremlinului, oligarhi și reprezentanți ai lumii criminale au slăbit fără încetare țara noastră. Astfel, am fost ținuți captivi, departe de lumea liberă și dezvoltată, departe de Uniunea Europeană”, a menționat șefa statului.

În acest context, prin Strategia Securității Naționale, autoritățile își propun să sporească investițiile și să consolideze sectorul de apărare și securitate.

„Bugetul de securitate trebuie majorat, pentru că este o investiție necesară, care va aduce beneficii tuturor. Pentru a descuraja agresiunea din exterior și pentru a-și asigura securitatea națională, Republica Moldova are nevoie de o armată modernă, echipată, bine pregătită și capabilă să opereze împreună cu partenerii externi. Neutralitatea nu înseamnă să stăm pasivi și neajutorați. Dimpotrivă, ne obligă să construim capacitatea de apărare, să dezvoltăm o armată performantă pe care să se bazeze și de care să se mândrească cetățenii. Vom întări și sectorul civil de securitate”, a precizat Maia Sandu.

A doua direcție de acțiune vizează „progresul gradual pe calea  soluționării conflictului transnistrean”.

„Reafirm, în acest context, că nu există o altă cale de soluționare a conflictului transnistrean decât cea pașnică. Trupele ruse, aflate ilegal în țara noastră, trebuie să părăsească teritoriul suveran al Republicii Moldova. Va trebui să depunem eforturi pentru a reintegra progresiv și pașnic regiunea transnistreană în spațiul juridic, economic și politic al Republicii Moldova”, a precizat președinta.

A treia direcție de acțiune presupune dezvoltarea parteneriatelor de securitate cu cele mai dezvoltate și prospere țări democratice ale lumii – țările Uniunii Europene, SUA și țările membre NATO.

„Vom intensifica cooperarea și interoperabilitatea cu Alianța Nord-Atlantică și țările-membre în vederea consolidării capacităților Armatei Naționale de a proteja țara și cetățenii noștri. Într-o lume tot mai instabilă, vom construi parteneriate cu toate țările care împărtășesc aceleași valori democratice pe care le împărtășim și noi și care vor ajuta țara noastră să fie mai rezistentă și mai protejată”.

Nu în ultimul rând, va fi intensificată lupta de combatere a corupției, iar cei care impun astăzi blocaje nu vor stopa reforma justiției, promite șefa statului.

„Corupții din sistem pun în pericol securitatea Republicii Moldova și contribuie la amestecul străin în treburile interne ale Republicii Moldova, inclusiv cu bani murdari din activități ilegale”, precizează Maia Sandu.

De asemenea, în contextul Strategiei, țara noastră își propune să contribuie la securitatea regională și internațională.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE