Procurorii cer ridicarea imunității parlamentare a doi deputați. Despre cine este vorba și unde au călcat strâmb

537
0

Plenul Parlamentului urmează să examineze cinci cereri parvenite din partea Procuraturii Generale prin care se cere ridicarea imunității parlamentare „în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii cauzei penale în instanță” pe numele a doi deputați.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Este vorba despre deputata Irina Lozovan și deputatul Alexandr Nesterovschi – doi transfugi, care au migrat de la Blocul Socialiștilor și Comuniștilor la așa-zisa „mișcare pentru popor” din care făcea parte și partidul fugarului Ilan Șor, care, între timp, a fost declarat neconstituțional.

Procurorii cer cercetarea Irinei Lozovan în baza mai multor articole ale Codului Penal. În esență – „acceptarea cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat” și „spălarea banilor de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.

Deputatul Alexandr Nesterovschi, de asemenea, a ajuns în vizorul procurorilor care îl cercetează în baza câtorva articole ale Codului Penal, în special, pentru „pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către o persoană cu funcție de demnitate publică de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia”. De asemenea, pentru „acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic sau a concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale”.

Cererile au fost transmise Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului. Membrii Comisiei urmează să se convoace pentru a decide asupra acceptării sau respingerii cererilor semnate de procurorul general interimar, Ion Muntean. Iar proiectele de hotărâre – examinate în plen. La ședința Comisiei de profil, convocate tot pentru ziua de joi, 21 septembrie, au fost invitați să participe, inclusiv deputații vizați.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE