Grănicerul cu stâlpul în spate

818
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

Copiii sovietici de ieri (oriunde s-ar afla ei azi) mai țin minte poeziile lui Serghei Mihalkov despre „nenea Stiopa”. Unii și le amintesc în original, alții le cunosc în versiunea tradusă (în 1962, „Cartea moldovenească” edita volumul „Nenea Stiopa – milițian”, tradusă de Grigore Vieru). Versuri nevinovate și amuzante despre un milițian de o statură fizică impozantă, poreclit „каланча” = „turnul” (de pompieri). Personaj de referință al Rusiei contemporane, Mihalkov e și coautorul imnului sovietic (și autor solitar al imnului Rusiei actuale), tatăl cineaștilor Andrei (Andron) și Nichita, ultimul – un tot mai înrăit adept al invaziei militare ruse în țara vecină.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Eroul istoriilor versificate ale lui Mihalkov-seniorul a avut mai multe meserii, respectiv, aventuri. În 1939, personajul era grănicer la hotarul cu Polonia. Aici, „la ceas târziu de noapte”, îi vine ordinul de sus, grănicerul Stiopa fiind chemat„să slujească poporul, frații și conaționalii”, să le aducă „libertate săracilor și asupriților”. „Oastea noastră” înaintează, „panii polonezi” se retrag, „noi aducem fericire muncitorilor și țăranilor”. Sunt ocupate (acesta era cuvântul din poezia lui Mihalkov: „ocupat”!) orașele Lviv, Grodno, Stolbțî; ostașii „se avântă în luptă…” Toate astea ne sunt cunoscute, urmând „eliberarea” Finlandei, a Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Basarabiei.

Dar esența politicii velicoruse, suprapuse pe drojdiile „internaționaliste” de fabricație sovietică, valabilă și azi (după cum ne-o demonstrează discursurile președintelui rus și acțiunile criminale ale rușilor în Ucraina), e în următorul catren: Я возьму сегодня в бой/ Пограничный столб с собой/, И он в землю будет врыт/, Где мне родина велит”. Literalmente: „Am să iau cu mine în luptă stâlpul de hotar și am să-l îngrop acolo unde îmi va porunci patria”! Cineva care nu cunoaște limba rusă va ruga traducătorul să verifice dacă nu a încurcat ceva. Cum poate un grănicer să umble cu stâlpul de frontieră subsuoară, când tocmai acest stâlp ar trebui să-i fie reper fundamental: aici începe patria mea, pe aici nu se trece! Grănicerul cu stâlpul de hotar mobil/ flotant e, ontologic vorbind, un soi de schizofrenie geopolitică. Apropo, după 1945, odată cu formarea blocului „socialist”, Polonia devenind „țara prietenă”, aceste secvențe au dispărut din toate cărțile despre nenea Stiopa. Nu a dispărut însă năravul ocupantului, cu refrenul „можем повторить”. Iată deci adevărul despre „prietenia popoarelor” și „libertatea republicilor”, despre care cânta imnul lui Mihalkov-seniorul: domeniile imperiale se vor întinde până în locul în care nenii stiopa își vor instala stâlpii de hotar!

Cam aici se încheie scurta lecție de literatură sovietică, dar vine imediat o lecție de istorie. Presa a comentat deja apariția recentă, la Moscova, a noilor manuale de istorie a Rusiei și de istorie universală pentru clasele 10 și 11. Unul dintre autori e Vladimir Medinski, consilierul președintelui rus. Nu e de mirare că manualele pentru clasele superioare  sunt scrise de cinovnici și nu de savanți și profesori practicieni: cărțile sunt pură propagandă, în loc de informație, care, și ea, puțină, este interpretată subiectiv și manipulatoriu. Presa a scris că mai multe pagini, încondeiate cu pana unor propagandiști demni de gloria unui Joseph Goebells, sunt dedicate războiului din Ucraina, numit, desigur, „operațiune specială”. Am reținut, de exemplu, prima frază din capitolul intitulat ca o concluzie fără drept de apel: „Ucraina, un stat ultranaționalist” (la ce să mai citești conținutul temei, dacă i s-a pus verdictul?): „Azi orice exprimare liberă în Ucraina este dur persecutată, opoziția este interzisă, iar tot ce este rusesc e declarat dușmănos”. Și asta o spune un funcționar de prim rang din Rusia, o țară în care, pentru o opinie particulară sau un protest pașnic împotriva războiului, oamenii fac ani grei de pușcărie! Materialul „didactic” va avea statut de „manual unic”, canonic în ceea ce ține de interpretarea evenimentelor istorice ale Rusiei și ale Umanității.

Dincolo de faptul că manualele acestea, patru la număr, sunt doldora de declarații anti-ucrainene, antieuropene, antioccidentale, m-a interesat o secvență (la paginile 261-262) din manualul în care, vorbind despre evenimentele din preajma războiului mondial (anul 1939), suntem vizați și noi… dar și „grănicerul” lui Mihalkov: „Uniunea Sovietică știa că Germania se pregătește de invazia în Polonia, apoi în țările baltice. În aceste condiții, Stalin a acceptat propunerea Berlinului privind încheierea unui pact de neagresiune; acesta a fost semnat la 23 august 1939. Pactul avea anexat un protocol secret, privind delimitarea sferelor de interese ale celor două țări: în sfera sovietică au intrat Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, teritoriile Ucrainei de Apus și ale Bielorusiei de Apus (aflate sub dominația Poloniei din anul 2021), dar și Basarabia (ocupată de România în 1918).”

Pauză explicativă. Mai întâi, este, se pare, pentru prima dată când Rusia actuală recunoaște public, fără echivocuri, într-un manual școlar (!), existența protocolului secret la Pactul Ribbentrop-Molotov (că despre el vorbim). Remarcăm că în protocol e vorba de teritoriile Poloniei, iar în manual se spune despre „teritoriile Ucrainei de Apus și ale Bielorusiei de Apus”. Ce fel de „dominație” a Poloniei, când era vorba de propriile teritorii. Exact așa cum Basarabia ar fi fost „ocupată de România”, când, de fapt, fusese răpită de ruși în 1812. Dar să nu uit: „explicând” și „justificând” invazia sovietică în aceste țări străine, autorii manualului afirmă: „Acestea sunt teritorii pe care Rusia le-a pierdut în vremea Primului Război Mondial”. În limbaj istoric, asta înseamnă că Rusia sovietică, exact așa cum a procedat Germania nazistă, nemulțumită și ea de rezultatele războiului, și-a etalat pretențiile revanșarde. Vorbind despre țări independente, cu acte în regulă: Polonia, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia, România! Or aceste pretenții explică, în toate studiile istorice, cauza declanșării conflagrației mondiale din 1939-1945. Pretențiile Rusiei sovietice stăteau la temelia lui, ca și cele ale Reich-ului german.

Dar analiza poveștilor din noile manuale mai demonstrează și alte lucruri. Dacă invazia Germaniei în Polonia era nu doar cunoscută, ci și coordonată cu Rusia, potențiala „invazie nazistă” în celelalte țări e o invenție a propagandiștilor ruși, justificând agresiunea Rusiei, care a urmat peste un an de la semnarea pactului ruso-german. Cu atât mai puțin se potrivește în acest context „justificator” Basarabia, pe care Germania nazistă nu o avea deloc în planurile sale expansioniste (declarând și în protocolul secret „dezinteresul total” față de acest ținut). Spre deosebire de Rusia, care o considera, împreună cu alte teritorii, numite mai sus, parte a imperiului.

Și dacă atunci am fost ocupați fără niciun motiv (și cu un pretext fals), vă imaginați care sunt planurile de azi ale Rusiei, în ceea ce ne privește! În aceste condiții, nu sunt deloc convins că singura noastră garanție de securitate ar trebui să fie „eroismul soldaților ucraineni”. Mai ales că nu putem contribui cu nimic la fortificarea potențialului ucrainean de apărare. Cât e lucru cu cinste, trebuie să ne construim propriul sistem defensiv și să acceptăm, ca stringent necesară, umbrela de protecție NATO. O protecție cu asigurări, cu garanții, nu cu un „ajutor generos”, necesar și el, dar insuficient, precum îl au azi ucrainenii. Cât ne jucăm de-a neutralitatea de mucava, grănicerul rus deja stă în preajmă, dormind cu stâlpul în brațe, gata să-l instaleze între noi și lumea civilizată.

Victimă a violului propagandistic, portretul de azi al patriotului rus de pretutindeni acesta e: rătăcit în istoria și geografia de cauciuc a „lumii ruse”, lipsit de orice punct de vedere propriu; flămând și dezbrăcat, dar înarmat până în dinți; hălăduind pe meleaguri străine: din Luhansk și Melitopol până pe malurile Nistrului, de la hotarul cu Polonia sau Lituania și până în pustiurile Africii și în văile Caucazului; ducând în spate un stâlp de frontieră și așteptând indicația „patriei”: unde să-l îngroape, unde să-și delimiteze „spațiul vital” și „zona de interes”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE