Expoziția „Basarabeni în Gulag”, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), în memoria victimelor celui de-al doilea val de deportări staliniste va putea fi vizitată până la 30 iulie

535
0

Expoziția imersivă „Basarabeni în Gulag” va continua până pe data de 30 iulie, urmare a multiplelor solicitări din partea cetățenilor, anunță printr-un comunicat Serviciul de presă al Guvernului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Acțiunea se desfășoară în PMAN în memoria victimelor celui mai mare val de deportări staliniste, din noaptea de 6 iulie 1949.

În cele două vagoane sunt expuse obiecte folosite de victimele deportărilor, iar fiecare vizitator poate simți pe pielea lui condițiile și zăpușeala care, după trei săptămâni de drum chinuitor, s-a preschimbat în frigul Siberiei de gheață.

De asemenea, zilnic, aici au loc proiecții de filme documentare dedicate acestei tragedii.

La expoziția din Piața Marii Adunări Naționale sunt povestite istorii ale familiilor deportate în Siberia și Mongolia.

Valeriu și Feodosia Avram sunt din satul Cociulia, raionul Cantemir. Valeriu avea doar doi ani când au început deportările. Împreună cu ceilalți membri ai familiei, timp de 2 ani, a stat ascuns într-o groapă de pământ în spatele casei, de unde se putea ieși doar pe timp de noapte. Alți consăteni au fost prinși în timp ce încercau să fugă și au fost împușcați.

Rudele Feodosiei au fost deportate pentru 13 ani. La plecare, au reușit să ia doar o căldare cu grăunțe, cu care au hrănit inclusiv nou-născuții. Au găsit puteri pentru a reveni pe plaiul natal și au murit la distanță de un an, în casa părintească.

Mama lui Sergiu Calistru, Zinaida Bontea, din raionul Telenești, împreună cu alți oameni din sat, a fost deportată în Mongolia. Bărbații au fost trimiși să lucreze la canalul Volga-Don. Tot ce primeau din mâncare era o pâine, care le era aruncată jos.

Butnaru Nadejda avea 8 ani când, împreună cu ceilalți 6 frați și surori, a fost transportată timp de 2 săptămâni spre Siberia. Femeile și copiii au fost despărțiți de bărbați, iar unii nu s-au mai întors. După 17 ani, Nadejda a revenit acasă, iar astăzi a vizitat expoziția organizată de Guvernul Republicii Moldova.

Expoziția tematică a fost organizată cu sprijinul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, care a oferit și a instalat cele două vagoane, al Agenției Naționale a Arhivelor, Muzeului Național de Istorie și al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE