Întrerupere de aproape o lună. Ședința CC pentru examinarea constituționalității Partidului „Șor” va fi reluată în iunie

768
0

Magistrații Curții Constituționale (CC) au anunțat o „întrerupere a ședinței” în care se examinează constituționalitatea Partidului „Șor” până pe 12 iunie 2023. Decizia a fost anunțată în dimineața zilei de miercuri, 17 mai, atunci când judecătorii Înaltei Curți și părțile s-au reunit în a șasea zi de ședință.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Magistrații au considerat că părțile au nevoie de suficient timp pentru „pregătirea și prezentarea pledoariilor în fața Curții Constituționale”.

Precizăm că partidul penalului Ilan Șor, care se ascunde de justiția moldovenească în Israel, ar putea să dispară de pe arena politică a țării. Magistrații Curții Constituționale (CC) examinează sesizarea Guvernului pentru verificarea constituționalității Partidului politic „Șor”.

În cadrul ședinței, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, reprezentanții Guvernului au invocat încălcarea mai multor articole din Legea Supremă a statului. În mod special s-a făcut trimitere la „procedura ilegală de finanțare” a formațiunii. Autorii sesizării au specificat că finanțarea ilegală a unui partid politic știrbește încrederea populației în capacitatea statului de a combate corupția, cu atât mai mult că există și procese judiciare care constată acest lucru.

Reprezentatul Guvernului a menționat în cadrul ședinței  CC că „în ultimii cinci ani, instituțiile responsabile ale statului au epuizat toate mecanismele legale care pot fi aplicate în cazul sfidării și încălcării deliberate a legislației ce vizează finanțarea partidului politic și a campaniilor sale electorale, iar PP în cauză încalcă în continuare dispozițiile legale și nu face niciun efort pentru a-și corecta comportamentul, statului Republicii Moldova rămânându-i un singur instrument care poate fi declanșat în condițiile cadrului normativ existent și anume verificarea constituționalității acestui partid”.

Au fost menționate încălcările financiare depistate de CEC în cadrul campaniilor electorale desfășurate de Partidul „Șor”, inclusiv în cadrul campaniei recente pentru alegerea bașcanului UTA Găgăuzia.

A fost scoasă în evidență  încălcarea suveranității și independenței Republicii Moldova de către reprezentanții și liderul Partidului „Șor”, care au colaborat cu forțe din afară pentru compromiterea autorităților constituționale ale statului și reîntoarcerea Republicii Moldova în sfera de influență a Federației Ruse. Fapt care a fost calificat drept un pericol în contextul războiului barbar al Federației Ruse împotriva Ucrainei vecine.

Reprezentanții și avocații Partidului „Șor” au respins și au negat toate acuzațiile. Totodată, au acuzat actuala guvernare de „persecuție politică”.

Amintim că Guvernul a aprobat încă în luna noiembrie trecut propunerea de verificare a constituționalității Partidului Politic „Șor”.  Conform sesizării, acțiunile comise de Partidul „Șor” pe parcursul ultimilor șase ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democrației. În plus, pe lângă investigațiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menționat și faptul că liderul formațiunii a fost inclus pe lista de sancțiuni a Statelor Unite ale Americii.

Mai precizăm că, recent, liderul formațiunii, Ilan Șor,  a fost condamnat la 15 ani de pușcărie. Șor a fost recunoscut culpabil în dosarul „Frauda bancară”. Totodată, potrivit deciziei, Ilan Șor urmează să restituie în bugetul statului peste 5,2 miliarde de lei. Mai reamintim că Șor a reușit să fugă din Republica Moldova în 2019, după ce fusese condamnat  la 7,5 de ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani.

Recent și deputata „Șor”, Marina Tauber,  s-a întors în arest la domiciliu. Ea a fost reținută pe 1 mai, pe Aeroportul Internațional Chișinău înainte de a se îmbarca în avionul care urma să zboare tot spre Israel. Aceasta este cercetată penal pentru falsificarea raportului de gestiune financiară a formațiunii pe care o reprezintă, iar cauza a fost conexată la un alt dosar penal ce vizează finanțarea ilegală a Partidului „Șor”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE