Durerea ucrainenilor e și durerea mea

715
0

Am evitat cu bună ştiinţă să scriu despre războiul din Ucraina. Şi nu pentru că nu aş fi fost la curent cu atrocităţile care aveau loc și, din păcate, mai au loc… Pur şi simplu, zi de zi mă rugam pentru ucraineni și mă rog mereu să câştige, să învingă, să bată orcii, care s-au băgat peste ei cu scopul de a-i nimici, de a-i îngenunchea. A nu se uita declarația orcului principal, care a negat existența ucrainenilor ca nație.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

N-am crezut niciodată că un popor precum ucrainenii, care au suportat ocupaţia fratelui mai mare circa patru secole, să poată învăţa libertatea în aceşti ultimi treizeci de ani… Greu de crezut o atare evoluție a conștiinței, dar iat-o, s-a întâmplat.

Prin contrapunere, mă întreb: oare noi, cei care azi ne (mai) bucurăm de libertate, am fi rezistat în fața orcului, dacă acesta ajungea la Nistru? Ce ar fi fost cu noi, dacă ucrainenii ar fi cedat? Răspunsul este la suprafaţă. Această palmă de pământ numită Moldova este împăienjenită de structurile rusești, care nu se vor astâmpăra, până nu vor fi înfrânte. Înfrânte în tot ce poate fi înfrânt! Învinse în tot ce poate fi învins! Poate măcar atunci vom fi lăsați în pace.

Se vede clar, hoardele tătaro-mongole și-au lăsat adânc sămânța în neamul orcului, care continuă să ne submineze, care lucrează pervers la o destabilizare și mai gravă, la o revenire… pentru că nici atunci când ar fi trebuit să plece – ei aici au rămas. Iar fraza clasică „cemodan – vokzal – rossia”  parcă nu i-ar viza direct.  De ce?

Pentru că nu ne-am unit! Încă nu ne-am consolidat într-un neam de același sânge… Şi, din păcate, în russia lor s-au mai oploşit şi o parte din moldovenii căutători de bogăţii… Sărmanii, şi-au părăsit patria pentru că… vezi tu… şi multe alte motive neîntemeiate sau chiar hilare. De ce?

Oare fiecare din noi nu se simte amenințat de hoardele lor? Oare nu știm ce poate face un firicel din mătură? Și cât de bine poate mătura o mătură bine legată?

Oare chiar suntem orbiți? Ne-au denazificat încât nu mai știm cine suntem?

În fiecare dimineaţă caut să descopăr pe net o nouă victorie a ucrainenilor. O mică, nouă şi foarte importantă revenire la teritoriile lor strămoşeşti. Să citesc despre cum au fost nimicite câteva sute de ocupanți… și mă bucur că rusul pierde. Cu adevărat! Și ireversibil. Și mă bucur! Mă bucur de moartea lor. Am ajuns să mă bucur de moartea oamenilor?…

Urmăresc statistica în care iată-iată se va ajunge şi, la sigur, se va trece de cele două sute de mii de cadavre, codificate – „gruz-200”, adică pachete negre… nu se contabilizează cei din „gruz-300”, cu care sunt codificaţi răniţii. Cât mai mulţi de „gruz-200”, cât mai mulţi, Doamne! Creştina din mine – asta vrea.

Nu mai merg la biserică. Nu, pentru că fețele luminate din biserica rusă (unde ajunge și părticica din banii mei) blagosloveşte tancurile cu agheasmă,  trimiţându-le în Ucraina… ca să omoare. Şi toate astea, Doamne, în secolul XXI? În secolul în care până şi atacurile rapide sunt online!? Iar dronele îi ghidează pe cei ce vor să scape cu viaţă de pe linia frontului, unde au fost trimişi cu sila. Şi unde sunt ameninţaţi cu glontele din spate.

Ce minte bolnavă a pornit acest carnagiu?! Şi cât timp cei integri, dacă au mai rămas din ăștia în țara lor, vor suporta această minte nebună? Într-o ţară atât de mare să nu existe forţe cu mintea trează? Nu cred. Iar dacă toţi sunt creduli și la fel de bolnavi, alături de cei care stăpânesc propaganda nocivă – înseamnă că acel popor… alcătuit din mici naţiuni oprimate – este dus, condus, împins spre pierzanie. Acel popor n-are viitor.

Iar noi? Noi avem norocul cel mare: dodoniștii nu-s la putere. Ce mutră posacă avuse… nu-şi putea crede ochilor… el, care băgase bani grei în coruperea alegătorilor – se trezi măturat de la conducere. Hai să-i măturăm și pe șoricei… să scăpăm de uzurpatori.

Și, decât UNIRE, moldoveni, ce mai pot să strig? Puțin a mai rămas până la 21 Mai. E timpul! Demult e timpul să prindem clipa prielnică… ca să nu ne mai  dezbine nimeni, niciodată!

Mihaela PERCIUN, scriitoare

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE