Vasile Iovu: „Nu am avut o mai mare dragoste decât cea pentru muzică și nai, care mi-a fost cel mai mare prieten al vieții”

1156
0

Interviu cu Vasile Iovu, Artist al Poporului

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE
  • Maestre Vasile Iovu, peste puțin timp, la Chișinău, va avea loc a treia Mare Adunare Națională. Ce ați dori să le spuneți celor „supărați” pe PAS și Maia Sandu, celor indeciși sau nepăsători care vor sta acasă în această zi istorică?

Cu părere de rău, pe parcursul a zeci de ani, din cauza pseudoconducătorilor pe care i-am avut, am stat ca într-o groapă de gunoi. În sfârșit, grație curajoasei și înțeleptei noastre președinte Maia Sandu, au apărut mari perspective pentru dezvoltarea și deschiderea către lumea civilizată a Republicii Moldova. Până la Maia Sandu, prea puțini conducători mondiali au vrut să se întâlnească cu președinții noștri, cu reprezentanți ai guvernelor precedente. Doar în ultimii ani Maia Sandu s-a întâlnit cu președinți ai celor mai puternice, mai dezvoltate și importante țări ale lumii, cu oameni politici de prim nivel mondial: Joe Biden, Olaf Scholz, Ursula fon der Leyen, Emmanuel Macron  și alții. Cu susținerea acestor personalități, Maia Sandu se străduie să devenim stăpâni la noi acasă.

Vin cu un îndemn către toată lumea, de la mic la mare: să ieșim cu toții pe 21 mai la Marea Adunare Națională, să ne apărăm democrația, demnitatea, limba română, tricolorul, pentru a face parte cu adevărat din familia țărilor civilizate, dezvoltate și protejate.

  • Limba română este la ea acasă și în Republica Moldova. Din păcate, avem foarte multe cozi de topor care luptă cu ea și cu tot ce este românesc, adică național, al nostru pentru totdeauna. După părerea dumneavoastră, cât vor mai dura aceste atacuri și de ce depinde biruința noastră în această luptă, s-ar părea, fără de sfârșit?

Spre bucuria noastră, prin decizia Curții Constituționale, Limba română este repusă în drepturile ei legale și legitime. Dușmanii noștri au vrut să ne-o fure, dar n-au reușit. Cozi de topor au fost întotdeauna la noi. De alolingvi nici nu mai vreau să vorbesc. E foarte trist însă faptul că moldovenii noștri se lasă prostiți, zombați și își pierd creierul afirmând că ei, chipurile, vorbesc limba moldovenească. Fiind batjocoriți și umiliți peste două sute de ani, ne vine foarte greu să revenim la gândirea și simțirea românească. Dar am toată încrederea în președintele nostru, Maia Sandu, în Parlament și în Guvern că, cu ajutorul Domnului, ne vor scoate din mocirla în care am ajuns și ne vom trezi din „somnul cel de moarte”.

  • Cum comentați decizia Curții Constituționale de a admite pe teritoriul Republicii Moldova simbolurile agresiunii ruse asupra Ucrainei „V” și „Z”, precum și panglica bicoloră negru-oranj „Sfântul Gheorghe”?

Ni se lămurește că n-am înțeles corect formularea deciziei Curții Constituționale referitor la simbolurile agresiunii ruse în Ucraina „V” și „Z”, precum și referitor la panglica bicoloră negru-oranj „Sfântul Gheorghe”. S-ar putea să fie așa, dar la ora actuală, când, cu aceste simboluri, Rusia comite crime de război în Ucraina, când și la noi, în Republica Moldova, situația este critică, iar agresivitatea partidului Șor, un partid care trebuia demult să fie scos în afara legii, depășește orice limite, lucrurile nu se prea potrivesc. Partidul Șor este condus de un hoț care a jecmănit poporul nostru, dar să nu uităm și de comuniști și socialiști în frunte cu trădătorul de țară Dodon și alți dușmani care așteaptă momentul potrivit îndeplinind indicațiile de la Moscova. Nu cred că era cazul să fie pusă acum pe rol de către Curtea Constituțională această problemă. După mine, a fost o mare greșeală, cu toată stima mea față de președinta CC, Domnica Manole.

Toate simbolurile menționate prezente la „parada” de 9 mai de la Chișinău, inclusiv portretul lui Stalin, călăul popoarelor, sunt rezultatul politicii împăciuitoriste, al aprobării, de către cei care nu-și dau seama ce fac, a tot și a toate. Ca să nu-i supărăm cumva pe cei care își bat joc de noi la noi acasă și ne-ar deporta, și ne-ar omorî din nou prin beciuri, dacă ar avea această posibilitate.

Iată de ce trebuie să ne temem cel mai mult în prezent și cred că oamenii care nu au pierdut și drumul, și cărarea, nu și-au vândut sufletele,  mă vor înțelege și vor fi alături de liderii noștri care ne duc spre o adevărată democrație, europeană.

 

  • Oamenii de creație, în marea lor majoritate, sunt patrioți și apărători ai idealurilor naționale. Ce părere aveți despre faptul că uniunile de creație, în avântul lor patriotic, nu mai sunt ceea ce au fost la început? Credeți că vor fi sau nu vor fi prezente, prin reprezentanții săi, uniunile de creație la Marea Adunare Națională?

Uniunile de creație sunt amorfe, nu iau atitudine când vine vorba de interesele naționale, de alte probleme arzătoare cu care se confruntă Republica Moldova. Unde este Uniunea Scriitorilor de altă dată, unde sunt Uniunea Muzicienilor, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Teatrală? Cum să interpretăm gestul Academiei de Științe a Moldovei, care, în campania electorală, îl invită pe Dodon „pentru consultații” și nu pe Maia Sandu?!

Mare-i Dumnezeu și mă rog să le dea luciditate tuturor intelectualilor noștri ca să-i lumineze pe mai mulți oameni, unii rătăciți binișor, pentru a veni masiv la Marea Adunare Nțională și a apăra parcursul european al Republicii Moldova.

  • Grigore Vieru, pe care îl citați frecvent, spune că „ești naționalist în măsura în care-ți aperi Limba, Credința, Istoria și Neamul. În acest sens, ar fi o rușine, dacă nu chiar o crimă, să fii altceva”. Vă rog să comentați această afirmație și să ne spuneți, mai întâi, dacă nu cumva s-au mai rărit rândurile celor care respectă și apără aceste valori?

Nu cred că s-au rărit rândurile patroților și ale „naționaliștilor”, după modul în care îi definește Grigore Vieru. Prea mulți însă bat apa în piuă și lumea s-a cam plictisit, s-a săturat să asculte de mii de ori aceleași cuvinte patriotarde. Cred că patrioții adevărați au trecut demult la fapte, iar afirmațiile lui Grigore Vieru sunt mai mult decât actuale.

A fi naționalist nu înseamnă a fi contra cuiva. Acest lucru ar trebui să-l înțeleagă toți nebinevoitorii noștri, care, mai degrabă, se prefac a nu-l înțelege. De la această „neînțelegere” ni s-au tras toate nevoile și am suportat și foame, și deportări, și mobilizări ale tinerilor noștri în războaie care nu erau ale noastre. Sub pretextul lichidării așa-zișilor naționaliști în Ucraina, sunt omorâți în continuare copiii, femeile și bătrânii, sunt distruse din temelii orașele. Dacă nu ar exista scutul ucrainean, cine știe ce s-ar mai putea întâmpla și pe la noi.

Pentru cei care ne-au deportat părinții și bunicii, ne-au organizat un genocid în toată puterea cuvântului ești naționalist dacă îți iubești neamul, strămoșii, limba, istoria, Patria și Tricolorul. Ei trebuie să aibă acest drept, noi – nu! 

  • „Nași readom”, a declarat Dodon în Găgăuzia despre armata lui Putin care omoară și distruge în Ucraina. Chiar să nu se găsească ac de cojocul acestui trădător de țară și de neam și al altora ca el? Cum credeți?

Prin vorbele acestea, Dodon, în mod sigur, i-a avut în vedere pe agresorii și criminalii ruși, care luptă împotriva Ucrainei și amenință cu război toate popoarele. Cu Dodon ne-am clarifica ușor, dacă ar funcționa justiția, iar judecătorii și procurorii ar acționa conform legii. Acest trădător de țară, un hoț corupt până în măduva oaselor, ar trebui să fie condamnat la cel puțin o sută de ani de pușcărie!

Îmi pare rău de populația găgăuză, care a fost parte integră a poporului nostru și a suferit, nu mai puțin, în urma deportărilor. Găgăuzii vorbeau frumos limba română și erau respectați de poporul băștinaș, iar urmașii lor îi ascultă pe solii de la Chișinău, din Moscova și de prin Tatarstan, fiind ostili parcursului nostru european, arătând dușmănie guvernării de la Chișinău și chiar întregului nostru popor.

  • Ucraina ne apără și pe noi, moldovenii. Cu toate acestea mulți dintre moldoveni consideră că „ucrainenii își bombardează singuri orașele și satele”, că „ rușii numai stau și se uită dintr-o parte” etc. Bineînțelesc că propaganda rusească este foarte puternică, efectul de zombare și mancurtizare a omului simplu, neinformat, fiind pe față. În ultimul timp, se iau măsuri de contracarare, combatere și chiar interzicere a mijloacelor mass-media rusești. Nu e prea târziu?

Propaganda rusească este foarte puternică. Ei, toată viața lor,  s-au ocupat de minciuni, de destabilizare în mai multe țări ale lumii și acum, culmea, se ocupă de distrugerea Ucrainei. Este de neconceput să crezi că ucrainenii își bombardează singuri orașele și satele. Cred că trebuie să fie închise toate canalele care propagă războiul în general, iar criminalii de război să fie trași la răspundere și pedepsiți de către organele internaționale abilitate.

Cu părere de rău, în Republica Moldova mai sunt tolerate posturile rusești de televiziune care propagă minciuna și induc lumea în eroare. Suntem prea mioritici și nu îndrăznim să luăm măsuri mai drastice cu cei care propagă războiul, minciuna, batjocorirea și distrugerea altor popoare.

  • După ce „v-am bombardat” cu aceste întrebări care, posibil, nu sunt prea potrivite pentru un artist, o să vă adresez, spre final, o ultimă întrebare ce ține de viața și personalitatea dumneavoastră. În momentele grele ale vieții există oameni care ne susțin. Pe cine s-a bizuit, se bizuie Vasile Iovu în asemenea situații?

Nu am avut o mai mare dragoste decât cea pentru muzică și pentru nai, care mi-a fost cel mai bun prieten pe parcursul vieții. Am acasă mai mult de zece naiuri, iar naiul meu de bază în 2024 va împlini cincizeci de ani. La treizeci și trei de ani, vârsta lui Hristos, i-am organizat o mare sărbătoare, iar la jubileu am să-l cinstesc din nou și am să-l sărbătoresc.

Am spus de foarte multe ori, în presă, la radio și la televiziune, în cărți și în manuale, că primul mare artist și dirijor, care mi-a pus naiul în mână, a fost Dumitru Blajinu. Mai departe, pe parcursul anilor, am ajuns unde sunt acum datorită celui mai mare artist al naiului de pe planetă, Gheorghe Zamfir, care mi-a fost și este profesorul meu, coleg, și, îndrăznesc să spun ceea ce știe toată lumea, un mare prieten.

Și, bineînțeles, nu în ultimul rând, datorită orchestrei „Folclor”, dirijor și conducător artistic Petre Neamțu, în care sunt de la fondare și până în ziua de azi.

Dacă mă întrebi pe cine mă bizui eu cel mai mult în prezent, ți-o spun cu toată sinceritatea. Pe soția mea Nătălița, care mă susține în toate, mă tratează cu dragoste și îmi asigură fericirea și sănătatea.

Vă doresc din suflet să ne bucurați, împreună cu ceilalți artiști valoroși, încă mulți ani înainte.

Vă mulțumesc pentru interviul acordat.

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE