Mai multe oportunități pentru șomeri. Guvernul propune simplificarea procedurilor de acces a șomerilor la serviciile și asistența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINERespectiv, potrivit documentului, bursa șomerilor care urmează cursuri de formare profesională va crește de la 15% la 35% din salariul mediu pe economie și va constitui 4 095 de lei lunar față de 1 755 de lei cât este în prezent.
De asemenea, se majorează cota subvenției pentru inițierea unei afaceri de la 10 salarii medii pe economie, cât este în prezent, până la 20 de salarii medii pe economie, adică până la 234 de mii de lei. În același timp, rata de cofinanțare din partea șomerului va fi redusă de la 50% la 20%.
Totodată, proiectul obligă șomerii înregistrați la ANOFM să raporteze lunar despre măsurile pe care le întreprind pentru a reuși să se încadreze în câmpul muncii. Șeful Cabinetului de miniștri, Dorin Recean, s-a arătat sceptic în ceea ce privește eficiența acestei prevederi și a solicitat factorilor responsabili din cadrul ministerului de profil să identifice soluții reale pentru a nu admite „parazitarea” pe seama alocațiilor de la stat.
„Ministerul a pregăti un raport despre problemele identificate în finanțarea alocației pentru șomaj. Vă rog, în 3 săptămâni, Ministerul să prezinte propuneri concrete de corectare. Sunt mulți care parazitează pe aceste indemnizații și nu vor să participe la piața muncii, nu vor să fie angajați. Noi trebuie să încurajăm cetățenii să primească o educație adițională, să le oferim granturi ca ei să-și inițieze niște afaceri. În același timp, nu trebuie să permitem ca cei care pot să lucreze să nu lucreze intenționat, pentru că au aceste alocații prea generoase din partea statului. Nu că ele ar fi foarte mari, dar în comparație cu confortul pe care ei îl simt … Vă rog, în șase luni, să avem și o evaluare a impactului acestei hotărâri de Guvern și, în 12 luni, să avem trasabilitatea la beneficiarii acestei hotărâri pentru 10%. În așa fel, vom avea reprezentativitate”, a cerut Recean.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE