Aviz negativ pentru proiectul partidului „Șor”. Recean: „Să le cerem să întoarcă miliardul”

691
0

Guvernul a dat aviz negativ pentru proiectul de lege al deputaților fracțiunii Partidului „Șor”, prin care se solicita compensarea integrală a facturilor cetățenilor pentru consumul de energie electrică, termică și gaze naturale.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Factorii responsabili din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale au menționat că autorii proiectului nu au indicat bugetul necesar în acest scop și nici sursa de finanțare. Respectiv, proiectul a fost respins de membrii Guvernului, iar șeful Cabinetului de miniștri a sugerat ca autorilor să le fie înaintată o altă solicitare.

„Trebuie să le solicităm acestor cetățeni și la toată gruparea criminală să aducă miliardul înapoi, astfel ca noi să construim  grădinițe, școli, să dăm mai mulți bani administrațiilor publice locale. Ei mai întâi fură și apoi vin aici și propun proiecte populiste și nerealizabile. Guvernul tot timpul va avea grijă de cetățenii săi. Să ne amintim că jumătate din factură a fost compensată”, a menționat Recean.

Precizăm că în perioada rece a anului, Guvernul a compensat consumul de resurse energetice al cetățenilor în funcție de gradul de vulnerabilitate atribuit.  Astfel, în perioada rece a anului 2022, Guvernul a oferit compensații în valoare de 851 de milioane de lei. Iar pentru lunile ianuarie-martie 2023 s-au oferit compensații de 1,9 miliarde de lei.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE