Președinta R. Moldova, Maia Sandu, anunță că Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului

683
0

Președinta Maia Sandu a anunțat azi dimineață, în cadrul unui briefind de presă că, după nouă ani, Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„După nouă ani, de când Șor, susținut de Plahotniuc, a furat de la cetățeni Aeroportul Internațional Chișinău, luându-l în concesiune pentru 49 de ani, am reușit să facem dreptate în acest caz. Este meritul cetățenilor – al celor care au ieșit la proteste contra corupției și care, prin votul lor, au alungat hoții de la putere. Am cerut instituțiilor responsabile să asigure buna funcționare a aeroportului, inclusiv să asigure mai multe rute, spre mai multe destinații și la prețuri accesibile”, a declarat șefa statului.

De asemenea, Președinta Maia Sandu a subliniat că instituțiile responsabile trebuie să investigheze toate neregulile făcute în această perioadă la aeroport, iar persoanele implicate în acestea să fie trase la răspundere.

„În urma schemei de concesionare a aeroportului, statul a pierdut venituri estimate la 1,6 miliarde de lei. Sunt convinsă că în următorii ani vom reuși să construim o justiție europeană și o infrastructură europeană – acesta este drumul pe care l-am ales împreună”, a conchis Președinta.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE