Dosarul ANSA Giurgiulești: Șapte persoane au fost plasate în arest la domiciliu și patru – sub control judiciar

486
0

Judecătorii de instrucție s-au expus asupra demersurilor procurorilor privind arestarea celor 11 persoane, reținute de CNA în dosarul ANSA, Giurgiulești, anunță serviciul de presă al CNA.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit sursei citate, magistrații i-au plasat în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, pe șeful Postului de Inspecție la Frontiera (PIF) Giurgiulești al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și pe șase subalterni, iar în privința a patru inspectori a fost aplicat controlul judiciar. În privința arestaților la domiciliu, instanța a dispus Biroului de probațiune aplicarea brățării de monitorizare.

Amintim că, în urma perchezițiilor CNA la postul de frontieră al ANSA la Giurgiulești, au fost ridicate mijloace financiare în diferită valută – euro, dolari, hrivne, lire, lei românești și ruble.

După controalele efectuate la sediul Postului de Inspecție la Frontiera (PIF) Giurgiulești al ANSA, la domiciliile și în automobilele celor 11 bănuiți, ofițerii Direcției generale teritoriale SUD a CNA și procurorii anticorupție au fost ridicate mijloace bănești în valută diferită: 13 625 de euro, 1 320 de dolari, 148 000 de lei, 5 300 de lei românești, 30.600 de hrivne, 1000 de lire sterline, 760 de lire turcești și 1 200 de ruble rusești. Totodată, au fost ridicate telefoanele mobile ale bănuiților, dar și mai multă tehnică de calcul.

Amintim că, pe data de 30 martie, Ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Sud a CNA și procurorii din cadrul oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au efectuat percheziții la Postul de Inspecție la Frontiera (PIF) Giurgiulești al ANSA în cadrul unor dosare, pornite pe fapte de corupere pasivă. În urma acțiunilor de urmărire penală, 11 angajați ai ANSA au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți că ar fi perceput plăți ilegale de la diferiți agenți economici pentru facilitarea tranzitului de mărfuri.

Potrivit investigațiilor CNA, angajații PIF Giurgiulești ar fi pretins și acceptat sume de bani, în diferită valută, de la transportatorii de produse de origine animală și vegetală pentru a nu-i supune verificărilor sanitar-veterinare. În schimbul plăților ilicite, funcționarii ar fi facilitat introducerea în țară a diferitor produse în lipsa actelor permisive.

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Partener al proiectului în municipiul Chișinău este Instituția Privată Publicația Periodică „Gazeta de Chișinău” care implementează proiectul „Prevenirea corupției în sectorul siguranței alimentare prin informare, formare și responsabilizare”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE