„Avia Invest” denunță un „atac raider” asupra companiei. Aeroportul a fost preluat „sub presiune politică”

582
0

Compania „Avia Invest” denunță un „atac raider” asupra companiei și preluării activelor Aeroportului Internațional Chișinău „sub presiune politică”. Astfel a reacționat compania după ce s-a anunțat că începând de marți, 28 martie, nu mai gestionează Aeroportul Internațional Chișinău, care a trecut  în gestiunea Agenției guvernamentale Proprietăți Publice, iar procesul de preluare a activelor a și demarat.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit reprezentanților companiei, încetarea acordului de concesiune nu are „nicio legătură cu investițiile presupuse nerealizate sau cu alte încălcări ale Avia Invest” și acuză Guvernul că „și-a folosit toate posibilitățile pentru rezilierea contractului și a cerut deschis judecătorilor să ia o decizie „legală””, referindu-se la decizia Curții de Apel Chișinău din noiembrie trecut, care a dictat revenirea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului.

„Subliniem încă o dată că singurul motiv pentru o astfel de decizie a fost presiunea politică, amenințările și controlul judecătorilor prin cauze penale inițiate împotriva lor și a rudelor lor”, se menționează în comunicatul companiei.

Totodată, reprezentanții companiei declară că rezilierea acordului de concesiune stabilește o procedură clară stipulată de termenii contractului, care, de asemenea, nu ar fi fost respectată de reprezentanții Guvernului, adică APP.

„Evident, înțelegând imposibilitatea soluționării sarcinii „de la vârf” în mod legal, Directorul Agenției Proprietăți Publice, de asemenea, pe 27 martie 2023, semnează apogeul cinismului juridic – „ordinul” – la care:  elimină complet „Avia Invest” S.R.L. din procedura de transfer de active. Obligă angajații APP să semneze imediat acte unilateral și să ia alte acțiuni „fără respectarea procedurilor stabilite prin contract” și „în abatere de la procedurile stabilite de lege”. Comenzi de preluare de la Avia Invest S.R.L. nu doar proprietatea statului în concesiune sau create prin investiții, dar și de a lua toate proprietățile aflate în proprietatea privată a Avia Invest S.R.L. gratuit. Da, exact asta a fost menit și s-a făcut până în seara zilei de 27 martie 2023”, explică cei de la Avia Invest.

Reprezentanții companiei promit să vină, pe parcurs, cu alte detalii și să ceară „protecția necondiționată a drepturilor lor în instanțele naționale și internaționale”.

Precizăm că Aeroportul Internațional Chișinău a fost preluat în concesionare în 2013. Decizia de concesionare a fost luată în lipsa avizelor mai multor ministere, inclusiv ale transporturilor și infrastructurii, Internelor și SIS.

Din 2013, după ce a intrat în posesia Aeroportului Internațional Chișinău, în baza unui contract de concesionare pentru următorii 49 de ani, Compania Avia Invest nu și-ar fi onorat obligațiile contractuale și nu ar fi făcut nicio investiție din sursele proprii. Conform contractului, compania se obliga să facă investiții de 244,2 milioane de lei în trei etape și Agenția Proprietăți Publice urma să monitorizeze acest lucru. Însă niciuna dintre părți nu și-a onorat obligațiile, iar toate așa-numitele „investiții” raportate de Avia Invest au fost făcute din contul taxelor aeroportuare, care, în general, urmau să fie excluse.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE