Doi tineri de la Comrat – trimiși pe banca acuzaților pentru vânzarea a peste 180 de mii de fișiere cu pornografie infantilă

427
0
AVocat

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului penal de învinuire a doi tineri pentru obținerea și vânzarea pe internet a peste 180 de mii de fișiere fotografice și video cu pornografie infantilă.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Învinuiții sunt din Comrat, iar în 2021, atunci când au comis faptele infracționale tânărul avea vârsta de 20 de ani și își făcea studiile în anul trei la o universitate din Chișinău, iar învinuita își făcea studiile în arte, în capitală, iar în perioada incriminată nu avea 18 ani împliniți.

De asemenea, potrivit datelor din dosarul investigat de ofițerii INI sub conducerea procurorilor PCCOCS, cei doi au comis și infracțiunea de spălare de bani. Mai exact, învinuiții au transferat suma de peste 400 de mii de lei obținuți din vânzarea fișierelor pe alte conturi bancare din R. Moldova, în scopul mușamalizării faptelor infracționale.

Potrivit Codului penal, pedeapsa maximă aplicabilă pentru infracțiunile incriminate este de 10 ani.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE