DOC// Șefa Secției studii și cercetări, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Victoria Vasilică: „În acest spațiu este amplasată colecția de Carte Veche și Rară, BNRM are la evidența 33578 unități, ce cuprinde perioada cronologică din sec. XVI-XXI, săli cu reparații şi condiții de păstrare create cu eforturi şi financiare şi umane…”

867
0

 Proiectul de lege înregistrat în Parlament de către 11 deputați PAS, prin care autorităţile de la Chişinău vor transmite cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, clădirea fostului Seminar Teologic din perioada interbelică, care azi aparține Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, situată la intersecția străzilor „31 August 1989” și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni din Chișinău, a stârnit nemulțumiri în spațiul public.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Internauții au postat mai multe mesaje pe rețelele de socializare, care exprimă indignare față de acțiunea deputaților PAS. Aceștia cer anularea proiectului de lege, postând lozinca „Jos mâinile de pe Biblioteca Naţională a Republicii Moldova / National Library of Moldova!”

Directorul adjunct, Direcţia Comunicare și Tehnologia informaţiei, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Veronica Borș, a scris: „O știre șocantă! O decizie luată ca pe timpurile de altă dată. Se află din presă. Administrația si angajații instituției nu au fost nici anunțați și nici întrebați cum, unde, în ce condiții vom reamplasa colecțiile? Este cu adevărat o decizie incorectă, în raport cu Biblioteca Naţională a Republicii Moldova”.

Șefa Secției studii și cercetări, Direcţia Cercetare şi dezvoltare în biblioteconomie și Știința Informării, BNM, Victoria Vasilică, a comentat pe pagina sa de socializare: „În acest spațiu este amplasată colecția de Carte Veche si Rară, BNRM are la evidența 33578 de unități, ce cuprinde perioada cronologică din sec. XVI-XXI, săli cu reparații şi condiții de păstrare create cu eforturi şi financiare, şi umane, aproape 110 mii unități aflate la evidența Secția Audiovideoteca a BNRM, plus colecția Secției Arte și Hărți şi colecția de specialitate situată în cadrul Centrului de Formare Profesională Continuă, BNRM, care este unică în țară, pentru tot Sistemul Național de Biblioteci, Republica Moldova. Cine ne va raspunde? Ce se va întâmpla cu aceste colecții valoroase care reprezintă patrimoniul național scris al țarii?”

Și directorul adjunct, Direcţia Cercetare şi dezvoltare în Biblioteconomie și Știința informării, Vera Osoianu, a scris într-un comentariu pe pagina sa de socializare că: „Situația amintește de Biblioteca Batthyaneum – filiala Bibliotecii Naționale a României, care a fost revendicată de Arhiepiscopia Romano-Catolica Albă-Iulia. Cazul s-a judecat la CEDO. Știți cât a luptat statul ca să păstreze Biblioteca în posesia sa? Citiți „Cauza Arhiepiscopia Romano-Catolica Albă-Iulia împotriva României”. Cine vrea sa calculeze câți bani a investit statul Republica Moldova pentru a repara după cutremur clădirea și a o aduce la starea actuală, a transfera peste 400 000 de volume și a le asigura condițiile necesare de păstrare?”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE