Natalia Gavrilița a demisionat din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. „Plec de la conducerea Guvernului cu sentimentul datoriei împlinite și cu inima împăcată”, a declarat Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă azi, 10 februarie 2023.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Stimați cetățeni, întreaga lume trece printr-o perioadă dificilă, am avut onoarea să fiu prim-ministra acestei țări și voi rămâne în slujba poporului meu alături de echipa de oameni care v-a câștigat încrederea. Eu cred în R. Moldova, cred în dumneavoastră, oamenii acestei țări, cred că o să trecem cu bine peste încercările acestor vremuri și vom reuși tot ce ne propunem. Plec de la conducerea Guvernului cu sentimentul datoriei împlinite și cu inima împăcată. M-am implicat plenar în această misiune deloc ușoară care mi-a fost încredințată de președinta Maia Sandu și colegii de partid”, a declarat Natalia Gavrilița.
Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia după ce a revenit de la Bruxelles, unde a participat la cea de-a 7-a reuniune a Consiliului de Asociere RM-UE. A vorbit despre succesele obținute de țara noastră pe dimensiunea integrării europene și pe planul gestionării crizelor severe generate de războiul barbar al Rusiei împotriva Ucrainei vecine.
„Republica Moldova are mulți prieteni la Bruxelles și suntem așteptați cu brațele deschise în UE. Dacă R. Moldova ar fi avut acasă aceeași susținere, am fi reușit să avansăm mai repede… Am preluat Guvernul cu un mandat anticorupție, pro-dezvoltare și pro-european, într-o perioadă în care schemele de corupție acaparaseră toate instituțiile, iar oligarhii se simțeau de neînvins. Am fost puși în fața șantajului energetic și inamicii au așteptat că vom ceda imediat”, a menționat Gavrilița.
Deja fosta șefă a Executivului, Natalia Gavrilița nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor, nu a specificat care au fost motivele deciziei anunțate și nici calitatea în care va rămâne, dacă va rămâne, în continuare alături de guvernarea PAS.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE