SA „Moldovagaz” a emis circa 2.000 de facturi cu erori. Soluțiile propuse pentru consumatori

415
0

În ultimele săptămâni, consumatorii casnici de gaze au transmis solicitări către SA „Moldovagaz” prin care semnalează erori în facturile la gaze naturale pentru perioada noiembrie-decembrie 2022. De cele mai multe ori, consumatorii indică o discrepanță între nivelul de vulnerabilitate indicat în factură față de nivelul atribuit în contul personal al consumatorului, lipsa recalculării compensației pentru luna noiembrie 2022 în luna decembrie  a anului trecut, precum și cuantumul compensației acordate în general, potrivit unui comunicat al SA „Moldovagaz”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În acest sens, furnizorul informează că atribuirea nivelului de vulnerabilitate este competența Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar SA „Moldovagaz” nu are dreptul să influențeze atribuirea inițială a nivelului de vulnerabilitate energetică, nici să-l schimbe ulterior.

Într-o astfel de situație, consumatorul urmează să apeleze la „linia verde” guvernamentală 0 8000 5000, sau la adresa de e-mail support@compensatii.gov.md a Guvernului.

După efectuarea modificărilor corespunzătoare în baza de date de către Ministerului Muncii și Protecției Sociale, furnizorul va primi un temei legal pentru efectuarea modificărilor în propria bază de date de consumatori.

De menționat că până în prezent au fost identificate circa 2 mii de cazuri de astfel de neconcordanțe, iar SA „Moldovagaz”, împreună cu autoritățile publice centrale, lucrează asupra eliminării acestor discrepanțe într-un timp cât mai scurt.

În cazul în care în factură nu este indicată recalcularea compensației pentru perioadele anterioare de consum, atunci în conformitate cu clauza 56 din Regulamentul nr. 704 din 05 octombrie 2022, SA „Moldovagaz” va efectua toate modificările și completările in facturi în baza informației actualizate primite din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale în lunile următoare.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE